Familia Achiţei, din Chilii, şi familia Daraban, din Roman, vor avea o masă festivă de Crăciun, cu ajutorul managerului restaurantului “Sara”.
Pentru copiii familiei Achiţei din Chilii, comuna Valea Ursului, şi pentru cei ai familiei Daraban, din Roman, Moş Crăciun a venit de la Restaurantul “Sara”. Elena Glod, managerul restaurantului, a oferit celor două familii un pachet cu alimente de bază, fructe, dulciuri şi încălţăminte. “Sărbătoarea Naşterii Domnului este, parcă, mai frumoasă atunci când dăruieşti ceva din suflet. Am vrut să fac din Crăciun o bucurie pentru aceşti copii care, poate, au rareori motive să zâmbească”, a spus Elena Glod.
Familia Daraban are doi copii, o fetiţă la clasa pregătitoare şi un băiat în clasa a V-a, ambii elevi foarte buni la Școala “Mihai Eminescu”. Familia se descurcă doar din alocaţii şi din salariul de îngrijitor de bloc al mamei. În cele mai multe zile, în perioada vacanţelor, băiatul mătură scările cot la cot cu mama lui. În familia Achiţei sunt zece copii. Cel mai mare are 18 ani, iar cel mai mic mai puţin de un an. Mezinul s-a născut la câteva luni după ce tatăl lor a murit răpus de tuberculoză. Familia trăieşte în sărăcie, doar din alocaţiile copiilor şi din ce mai câştigă mama şi cei doi copii mai mari muncind cu ziua prin sat. Donaţia făcută de Elena Glod va face ca cele două familii să aibă parte, de Crăciun, de o masă omenească.
Familia Achiţei, din Chilii, şi familia Daraban, din Roman, vor avea o masă festivă de Crăciun, cu ajutorul managerului restaurantului “Sara”.
Pentru copiii familiei Achiţei din Chilii, comuna Valea Ursului, şi pentru cei ai familiei Daraban, din Roman, Moş Crăciun a venit de la Restaurantul “Sara”. Elena Glod, managerul restaurantului, a oferit celor două familii un pachet cu alimente de bază, fructe, dulciuri şi încălţăminte. “Sărbătoarea Naşterii Domnului este, parcă, mai