Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pace pentru buget

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 20 decembrie 2013 ·

Dacă rolul democraţilor în arhitectura acestui acord a fost “normal”, “nesurprinzător”, consistent cu eforturile precedente, republicanii au arătat că au învăţat lecţia şi au emis un mesaj de mare impact politic, acela că sunt dispuşi să se mute spre centrul politic dacă aceasta e voinţa electoratului.

Înţelegerea bipartizană din Congresul American în problema bugetului a fost una dintre surprizele mari în planul politicii interne de peste Ocean. Preşedinţii comisiilor de buget finanţe din Camera Reprezentanţilor, republicanul Paul Ryan, şi din Senat, democrata Patty Murray, au anunţat în urmă cu o săptămână proiectul lor asupra unui acord bipartizan ce va preîntâmpina o nouă blocare a bugetului, ca aceea de acum câteva luni, când, din cauza refuzului republicanilor de a vota bugetul, domeniul bugetar şi-a redus activitatea la minim, trimiţând un million de angajaţi acasă pentru a evita incapacitatea de plată. Criza a luat sfârşit atunci printr-un compromis destul de fragil al republicanilor care lăsase deschisă probabilitatea repetării acesteia în ianuarie 2014. Pragmatismul politic şi regula pieţei libere au funcţionat însă şi de această dată. Pe de o parte, blocada bugetului declanşată de conservatorii republicani cu luni în urmă şi-a arătat imediat costurile în sondaje în defavoarea rivalilor actualei guvernări. Republicanii au înţeles că e nevoie de un mesaj puternic pentru a contracara înfrângerea şi a câştiga teren în faţa democraţilor a căror imagine s-a îmbunătăţit accelerat pe seama nesăbuinţei şi a vederilor înguste ale ultraconservatorilor. Bugetul a fost o oportunitate excelentă pentru aceasta, mai ales că preşedintele comisiei de buget din Cameră e Paul Ryan, un republican tânăr, cu un capital de încredere considerabil, care a fost nominalizarea republicanilor la funcţia de vicepreşedinte al statului în varianta câştigării alegerilor prezidenţ

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 8 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 8 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 7 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 8 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 9 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice. Rutele pe care vor cicrula

Adevarul acum 27 minute
CFR Călători urmează să primească încă 12 trenuri electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, scrie Agerpres.

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 12 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 11 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

Vremea

București
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°