FISCUL SE REBRANDUIEȘTE. Agentia Națională de Administrare Fiscală va avea o nouă identitate vizuală, fiind modificate siglele instituției și ale structurilor subordonate, alături de sigla generala a A.N.A.F, scrie HotNews.ro.
Vor exista sigle specifice pentru fiecare din structurile subordonate (ex. Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Directia Generala a Vamilor). Redefinirea identitații vizuale a instituției a fost realizată în cadrul unui amplu proiect cu finanțare din fonduri europene având ca obiectiv dezvoltarea unui parteneriat viabil între A.N.A.F. și contribuabili, potrivit unui comunicat de presă citat de HotNews.ro. Proiectul se desfasoară pe o perioada de 34 luni. Valoarea totală eligibilă a proiectului (fara TVA) este de 7.090.815,63 de lei din care:
ANAF va avea o nouă identitate vizuală
PREGĂTIRI PENTRU VALIDAREA ȘEFULUI TVR.Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că la şedinţa Parlamentului de astăzi pentru validarea şefului interimar al TVR vor fi prezenţi 145 de parlamentari PNL din totalul de 150 de aleşi liberali, scrie Mediafax. Acesta a mai precizat că în situaţia în care nu va fi întrunit cvorumul va fi “un nou moment jenant”.
Antonescu a spus că se gândeşte că anunţarea numelui lui Stelian Tănase drept candidat la şefia TVR va putea fi de natură a determina chiar grupuri politice din opoziţie să vină la vot vineri.
Antonescu: Vom avea 145 de parlamentari PNL, din totalul de 150, prezenţi la votul pentru şefia TVR
RELANSARE. Giga TV îşi va relua emisia astăzi, la ora 20.30, cu emisiunea “Tur de forţă”, sub sloganul “Gândim altfel”, televiziunea urmând să fie disponibilă într-o primă fază abonaţilor platformei de satelit Dolce, scrie Mediafax, care îl citează pe George Harabagiu, managerul de proiect al postului.
Televiziunea Giga TV se relansează, vineri, la ora 20.30, cu emisiunea “Tur de forţ