Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boier Puiu

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 20 decembrie 2013 ·

Plutea în aer o tensiune, o încordare, la nivelul “naționalei” după ce Comitetul Executiv, la îndemnul lui Mircea Sandu, l-a numit pe Iordănescu director tehnic al FRF, adică șeful tuturor tehnicienilor echipelor reprezentative. Automat și al lui Pițurcă.

Cum selecționerul, recunoscut pentru orgoliul lui ieșit din comun, a avut grijă să se asigure prin contract că va răspunde exclusiv în fața Nașului, a acestuia și a nimănui altcuiva, cu siguranță că numirea lui Tata Puiu l-a prins pe picior greșit. El

însuși declara nu demult, cu toată seriozitatea, că “Iordănes­cu ­n-are cum să-mi fie șef vreodată”!

Se anunța, deci, un joc de-a șoarecele și pisica. În condițiile în care și lui Iordănescu îi place să aibă ultimul cuvînt, se anticipa că vor ieși scîntei, chiar ­scan­dal, dacă unul dintre cei doi nu-și va căl­ca pe suflet și nu-i va propune celuilalt, fie și numai pentru salvarea apa­rențelor, să bată palma. Să fumeze pipa păcii.

Spre lauda lui, Tata Puiu s-a comportat boierește. După ce a explicat că nu s-a înscris pentru președinția FRF ca ­să-și respecte promisiunea de a nu lupta împotriva Generației de Aur, implicit, de a nu-l concura pe Gică Popescu, Iordănescu a precizat că “din punctul meu de vedere, sînt prieten cu Pițurcă, sînt coleg cu Pițurcă, am colaborat bine cu el și voi colabora”.

A adăugat în glumă că “dacă n-o să ne înțelegem în federație, o să ne înțelegem ca vecini (n.a. ambii locuiesc în Pipera), îl chem la mine, îi dau o bere și vorbim”.

Puțini mizau, între care și subsemna­tul, pe o asemenea deschidere din par­tea celui care, în calitate de “principal”, l-a antrenat pe Pițurcă în Ghencea între 1986 și 1989. Deși părea plauzibil ca, mai vîrstnic cu 6 ani, Iordănescu să arate un plus de îngăduință, nu credeam, sincer nu credeam, că va reacționa atît de cordial, de binevoitor.

Apreciam că va ta­tona, că va aș

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°