Saptamana trecuta, rectorul Universitatii Al. I. Cuza (UAIC), prof. univ. dr. Vasile Isan, a avut o intrunire importanta legata de viitorul institutiei cu decanii facultatilor, in prim-plan fiind strategia de dezvoltare pentru urmatorii cinci ani. De asemenea, au fost abordate teme importante privitoare la solutiile de relansare a unitatii de invatamant superior in context national si international. Pe de alta parte, Senatul UAIC a abordat deja aceasta tema, intr-o sedinta extraordinara derulata la finalul lunii trecute.
"Este normal ca rectorul si Consiliul de Administratie al Universitatii Cuza, impreuna cu decanii, sa aiba asemenea dezbateri si incercari de a cauta solutii. Oricum, in sedinta de Senat derulata pe 28 noiembrie 2013, am avut o discutie pe aceasta tema unde, ca raportor a fost domnul Isan, iar de la noi, conf. univ. dr. Ovidiu Gavrilovici - Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei si presedinte al Comisiei pentru strategie, dezvoltare institutionala si managementul calitatii, din cadrul organismului nostru. In acest context, vreau sa va spun ca pana in luna aprilie (moment in care rectorul trebuie sa trimita raportul privind starea Universitatii Cuza la Ministerul Educatiei - n. r.), noi trebuie sa avem elaborat planul de dezvoltare pentru intervalul 2014 - 2018. Principalele axe pe care trebuie sa se bazeze acest document, obligatoriu, trebuie sa tina cont de: adaptarea universitatii in legislatia europeana academica, finantarea din fonduri europene, dar si un nou tip de ierarhizare institutionala", a mentionat prof. univ. dr. Constantin Rusu, presedintele Senatului de la Cuza. Acesta a afirmat ca este nevoie urgenta ca reprezentantii Guvernului Romaniei sa gaseasca solutii pentru o sustinere financiara corecta a invatamantului superior autohton.
Saptamana trecuta, rectorul Universitatii Al. I. Cuza (UAIC), prof. univ. dr