Petrecerea de Revelion din Sectorul 6 al Capitalei va fi organizată într-un cort încălzit, cu meniu tradiţional şi concerte susţinute de Pepe, Mandinga, Raoul, Ionuţ Dolănescu şi Nelu Ploieşteanu, trecerea în noul an fiind marcată de focuri de artificii.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 6, petrecerea de Revelion va fi organizată pentru 1.700 de persoane, într-un cort încălzit, amplasat pe strada Braşov nr. 21A, în spatele Patinoarului Drumul Taberei şi va începe în 31 decembrie, la ora 20.00.
Meniul servit în noaptea de Revelion va fi unul tradiţional, cu pastramă de purcel, roşii cu vinete, sarmale cu mămăliguţă, bacon, ceafă de porc marinată, piept de pui la grătar, cârnaţi proaspeţi, cartofi cu rozmarin, salate de murături şi tort dipomat, la care se adaugă sucuri, cafea, vinuri albe şi roşii, dar şi şampanie.
Printre artiştii care vor concerta în noaptea de Revelion sunt Pepe, Mandinga, Raoul, Daniel Lazăr Band, Dinu Maxer, Ionuţ Dolănescu, Nelu Ploieşteanu, Datina, Alesis, Lavinia Goste şi Marius Zorilă.
Trecerea în noul an va fi marcată de focuri de artificii.
Cei care vor să petreacă Revelionul în Sectorul 6 vor da 150 de lei pentru un bilet. Cele 1.700 de bilete au fost puse în vânzare, putând fi cumpărate de la un cort din Piaţa Moghioroş, în fiecare zi, între orele 12.00 şi 18.00, a precizat Primăria Sectorului 6.
Petrecerea de Revelion din Sectorul 6 al Capitalei va fi organizată într-un cort încălzit, cu meniu tradiţional şi concerte susţinute de Pepe, Mandinga, Raoul, Ionuţ Dolănescu şi Nelu Ploieşteanu, trecerea în noul an fiind marcată de focuri de artificii.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 6, petrecerea de Revelion va fi organizată pentru 1.700 de persoane, într-un cort încălzit, amplasat pe strada Braşov nr. 21A, în spatele Patinoarului Drumul Taberei şi va începe în 31 dece