Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ASOCIAŢIA DE TURISM CHINDIA, 30 DE ANI DE LA ÎNFIINŢARE SAU O VIAŢĂ DESFĂŞURATĂ PE POTECILE MUNŢILOR

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 20 decembrie 2013 ·

Asociaţia de Turism Chindia a sărbătorit, ieri, 30 de ani de la înfiinţare. În cadrul unei conferinţe de presă, organizată cu acest scop, primarul municipiului Târgovişte a subliniat importanţa acestei asociaţii, pe care o consideră, alături de festivalul “Crizantema de Aur”, un brand al Târgoviştei. De asemenea, Gabriel Boriga a precizat că este mândru că a făcut parte din această asociaţie de turism ce are în componenţă oameni cu gânduri curate, pozitivi, optimişti, care, deşi au înaintat în vârstă, au rămas tineri în suflete. A încheiat reafirmându-şi sprijinul şi a le mulţumi membrilor Asociaţiei: “Voi încerca să îi susţin cu absolut tot ce pot – cu cuvântul, cu gândul, cu fapta. După aceşti oameni au rămas fapte. Mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru Asociaţie, pentru Târgovişte, pentru Dâmboviţa, pentru România”.

Preşedintele în exerciţiu, Mihai Radu, a vorbit despre cei 30 de ani de stabilitate, de activitate neîntreruptă, despre faptul că membrii Asociaţiei sunt oameni serioşi, fideli principiilor lor şi care, de 30 de ani încoace, se întâlnesc în aceeaşi zi, loc şi la aceeaşi oră – miercuri, ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Nicu Posta – membru şi preşedinte fondator, cel mai longeviv preşedinte din cei patru ce s-au succedat – 21 de ani, a adus în atenţia celor prezenţi puternica legătură de prietenie dintre membri, o prietenie adevărată, mai presus de orice funcţie. Prietenia unor oameni a căror viaţă s-a desfăşurat mai mult pe potecile munţilor. Nicu Posta a oferit primarului Târgoviştei câteva daruri din partea Asociaţiei.

Geo Badea, vicepreşedinte tehnic, a punctat, cronologic, reuşitele expediţiilor.

La final, preşedintele în exerciţiu a acordat câteva diplome aniversare, pentru sprijin şi susţinere, fără a uita BTT, pe care îl consideră părintele spiritual al Asociaţiei.

Asociaţia de Turism Chindia a s

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu a pus pauză candidaturii la alegerile prezidențiale

HotNews acum 50 minute
„Nu am vorbit cu domnul Antonescu”. Este prima reacție a lui Marcel Ciolacu, după ce Crin Antonescu a anunțat că își suspendă unilateral candidatura la alegerile prezidențiale. „Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sigur o să vorbesc pe dat

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 3 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum 40 minute
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Nicuşor Dan: Sunt în dezacord cu domnii Antonescu, Bolojan şi Kelemen în privinţa urgentării datei alegerilor. E mai important să ne lămurim în privinţa anulării alegerilor decât să ne grăbim. Deocamdată, nu avem această lămurire că măsura a fost corectă

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că este „în dezacord cu domnii Crin Antonescu, Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor în privinţa urgentării datei alegerilor”. Nicuşor Dan, candidat independent la

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 4 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum o ora
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

România pierde surprinzător meciul cu Georgia la Trofeul Carpaţi. Serbia a câştigat turneul

Mediafax acum 2 ore
Ultima zi la Trofeul Carpaţi a adus naţionalei de handbal masculin a României o înfrângere în faţa Georgiei, scor 34-35 (15-17). Turneul amical de la Mioveni a fost câştigat de reprezentativa Serbiei, care s-a impus duminică în faţa Turciei.

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°