Vezi
Autoritatile judetene, impreuna cu reprezentantii institutiilor deconcentrate din domeniul sanitar au luat parte ieri, 19 decembrie, la o videoconferinta nationala la care a participat si ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. In urma controalelor desfasurate in spitale, dupa scandalul de la o unitate sanitara din Ploiesti, autoritatile judetene nu au gasit nereguli majore in spitale. Singurele precizari facute de minister in cadrul videoconferintei au facut referire la stocurile de medicamente, rezervele de combustibil sau asigurarea urgentelor pe perioada sarbatorilor de iarna, fiind uitate aspectele legate de calitatea actului medical.
Controalele au fost realizate de inspectorii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Maramures in toate spitalele publice din judet, insa doar pe anumite linii specificate in ordinul de minister. Practic, au fost vizate detalii legate de achizitii sau garzi si mai putin actul medical sau relatia dintre pacient si medic.
„Directia de Sanatate Publica, prin controalele punctuale, pe liniile directoare pe care le-am avut in baza ordinului de ministru aparut in data de 10 decembrie, a verificat fiecare spital, punctual, cu tot ceea ce inseamna asigurarea necesarului de medicamente, materiale sanitare, liniile de garda, conditiile hoteliere, inclusiv cantitatile de combustibil pe care le-am vazut chiar eu personal in cateva spitale din judetul Maramures, partea de asigurare a asistentei medicale de urgenta pentru gravide si persoanele dializate, in caz ca vom avea conditii meteo nefavorabile”, a aratat directorul executiv al Directiei de Sanatate Publica Maramures, Rares Pop.
In cadrul videoconferintei au fost raportate rezultatele in urma verificarilor desfasurate in spitalele din tara. La nivel judetean, autoritatile au aratat ca nu se confrunta cu probleme majore, in ceea ce priveste aspecte