Două persoane au ajuns la spital, vineri dimineaţă, în urma unui accident produs între staţiunile Eforie Sud şi Eforie Nord din judeţul Constanţa, după ce o ambulanţă aflată în misiune, care intervenea la alt accident, a fost lovită de un autoturism, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit poliţiştilor de la Serviciul Rutier, ambulanţa intervenea la un accident petrecut în Eforie Sud, după ce şoferul unui microbuz de marfă a pierdut controlul volanului din cauza carosabilului acoperit cu polei şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat.
În urma impactului, şoferul microbuzlui a fost rănit uşor.
Câteva minute mai târziu, în timp ce la faţa locului au ajuns cadrele medicale de la Ambulanţă pentru a-i acorda primul ajutor şoferului rănit, un autoturism, în care se aflau două femei, a lovit salvarea.
Atât şoferiţa cât şi pasagera din dreapta ei au fost rănite uşor.
Toţi cei trei răniţi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

Atât şo