Dumnezeule mare şi atotputernic, acum în aceste zile premergătoare celei mai mari sărbători ale creştinismului, moartea rutieră seceră cu plăcere, parcă sporită, vieţi tinere, copii, adolescenţi, tineri, maturi şi vârstnici.
Toate victimele sunt depuse pe altarul evenimentului rutier datorat nebuniei unora dintre cei ce şofează cu viteză neadaptată, viteză excesivă, sub influenţa aburilor toxici ai alcoolului ori pe fondul unor manevre pline de pericol care, în final, au dus la adevărate carnagii rutiere.
Ceea ce nedumereşte este faptul, de-a dreptul uluitor prin repetare, că extrem de mulţi dintre cei care au privit imaginile unor astfel de drame, sfârşesc prin a repeta exact aceleaşi manevre care produseseră efectele pe care toate sau majoritate posturilor de televiziune le prezentaseră. Dacă veţi avea curiozitatea să urmăriţi ordinea de prioritate a prezentării ştirilor tv atunci veţi constata cine deţine capul de afis: întotdeauna cazurile accidentologice cu cele mai nefericite urmări. Un tînăr de 21 de ani intră cu autoturismul BMW în staţia de aşteptare a mijloacelor de transport în comun. Impactul, deosebit de violent, se finalizează cu uciderea a doi tineri şi rănirea celui de-al treilea. Autorul părăseşte locul faptei şi este identificat ulterior. Avea urme de alcool în sînge şi cu toate că în speţă, se aplicau toate regulile circumstanţelor agravante, procurorul nu solicită arestarea preventivă.
Iată cum este încurajată atitudinea de sfidare a legii şi de interpretare aberantă a textului de lege. Un şofer de taxi se îndreaptă ,dincolo de miezul nopţii, spre casă. Conduce prudent deoarece drumul era acoperit cu mîzgă ce prinsese o uşoară pojghiţă de gheaţă. Acum se apropie de curbă. Din sens opus, în următoarele fracţiune de secundă,curba urmează a fi atacată de un alt autoturism. Curba este elementul geometric al drumului ce solicită