Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maternitate"Cuza Vodă" lăsată fără curent electric două zile la rând

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 20 decembrie 2013 ·

Se instalează noul transformator de energie, iar unitatea funcţionează doar pe generator, cu restricţii.

Pacientele de la Maternitatea „Cuza Vo­dă“ au petrecut ieri jumătate din zi pe întuneric, acelaşi lucru urmând să se întâmple şi astăzi. Timp de două zile, la spital se instalează noul transformator de energie, iar unitatea funcţionează doar pe generator.

Fiind la limită şi foarte depăşit, generatorul nu poate asigura toate pavi­lioanele, de aceea s-a decis ca energie electrică să existe doar în sălile de operaţie, sălile de naştere şi la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Neonatologie. Astfel, ieri, între orele 14 şi 19, dar şi astăzi, în acelaşi interval orar, se fac lucrările de instalare, iar garda mare va fi asigurată de Maternitatea „Elena Doamna“. După ora 19, cazurile vor fi direcţionate din nou către Maternitatea „Cuza Vodă“. „Este neplăcut pentru paciente, deoarece vor sta pe întuneric în saloane. Situaţia nu este una permanentă, ci doar până se montează transformatorul. Noi aveam unul, dar nu era suficient, având în vedere că am achiziţionat apa­ratură performantă. Noul transformator a costat 800.000 de lei, din fonduri de la Consiliul Judeţean“, a declarat prof.dr. Mircea Onofriescu, managerul Maternităţii „Cuza Vodă“. Din anul 2004, la spital s-au făcut numeroase in­vestiţii, cu ajutorul Băncii Mondiale, însă atunci nu s-a pus problema înlocuirii vechiului transformator cu unul nou, mult mai pu­ternic.

„Dacă vor exista cazuri extrem de grave, ale bebeluşilor care necesită internare de urgenţă în Reanimare şi tratament de specialitate, le vom prelua, indiferent de oră, pentru a nu pune în pericol viaţa nimănui“, a precizat prof.dr. Maria Stamatin, directorul medical al Maternităţii „Cuza Vodă“ şi şefa Clinicii de Neonatologie din cadrul unităţii medicale.

Se instalează noul transformator de energie, iar unitatea fun

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum 59 minute
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 15 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 9 ianuarie, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 15 minute
Sfantul Polieuct a fost ostas in armata romana si a trait in secolul al III lea, in vremea imparatilor Deciu si Valerian. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era crestin si ajunge sa fie cuprins de intristare pentru ca isi stia prietenul o

Politico, după stabilirea datei alegerilor prezidenţiale în România: „Există riscul ca rezultatul să fie similar”

Adevarul acum 31 minute
Dacă nu va fi interzis, ultranaţionalistul Călin Georgescu pare foarte bine plasat în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale care se vor relua în luna mai, a scris miercuri seara publicația Politico.

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 10 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

7°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

3°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°