Oricine va încerca să evoce o împrejurare publică în care Paul Cornea și-a expus punctul de vedere va putea de îndată să dea o definire corectă a cuvântului toleranță, ceea ce, știm bine, e greu când îl folosim automat, în noua „limbă de lemn“ europeană, ca apel la calm ori, și mai rău, ca o mantră a corectitudinii politice. În prezența profesorului Cornea, va fi însă mult mai simplu. E greu de spus de ce, dar sigur se leagă de exercițiul îndelungat al inteligenței sale luminoase, profund echilibrate, și de deprinderea timpurie, temeinică și conștientă a regulilor confruntării de idei.
În Ce a fost. Cum a fost - titlul minunat ales al cărții-dialog la care l-a provocat Daniel Cristea Enache pe Paul Cornea - există o mică scenă care se petrece cam prin 1942-’43, în casa lui Mihail Sebastian din fosta stradă Antim. Doi adolescenți impetuoși, care-i fuseseră elevi la liceul evreiesc de stranie amintire - Paul Cornea și Radu Albala - apărau cu foc literatura avangardei, adică tot ce iritase mai mult „establishment“-ul, în timp ce Sebastian punea bemoli peste bemoli. Dezbaterea, „vie și furtunoasă, cu materialul în față“, s-a încheiat așa „cum se încheie mai toate dezbaterile critice din lumea asta («dincolo» sper să fie altfel!): nimeni nu și-a schimbat fundamental opinia“, povestește cu umor Paul Cornea, strecurând chiar cheia acestor memorii provocate.
„Îmi pare bine că înainte de a stinge lumina mi se oferă ocazia de a-mi reconsidera trecutul într-o perspectivă mai largă și a-mi face cunoscută depoziția. S-ar putea ca ea să fie de folos mai ales unor tineri ce-și caută drumul și care, în ciuda spiritului cool, astăzi la modă, conservă încă o rezervă de romantism și o doză de candoare. În orice caz, analiza îmi va fi utilă mie însumi, fiindcă, de când mă știu, am fost dornic de claritate identitară.“
Ce trebuie să citi
