Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa Moş Crăciun, evenimentul sportiv al finalului de an în Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 20 decembrie 2013 ·

Începând de astăzi şi până duminică, sala Liceului cu Program Sportiv din localitate şi terenul sintetic de la Universitate vor găzdui meciurile celei de-a VII-a ediţii ale Cupei Moş Crăciun la fotbal pentru copii. Competiţia se adresează categoriilor de vârstă 8, 9,10 şi 11 ani, angrenând în concurs un număr de 700 de copii de la 40 de echipe participante. Punctul de maxim interes al competiţiei îl va constitui fără-ndoială prezenţa la Suceava în calitate de invitat special a fostului mare internaţional Gică Popescu.

„Venirea lui Gică Popescu reprezintă o adevărată lovitură, pentru că am reuşit să dăm astfel o mai greutate turneului. Cred că şi copii vor fi motivaţi să dea totul pe teren, ştiind că sunt spionaţi din tribună de un fotbalist legendar precum Gică Popescu. Am făcut eforturi ca totul să iasă la superlativ şi ne aşteptăm să avem parte de tribune pline în cele 3 zile de concurs”, a declarat Ciprian Anton, managerul turneului.

O bună parte a meciurilor vor putea fi urmărite live pe www.monitorulsv.ro.

Iată cum se prezintă programul turneului:

Teren sintetic Universitate (categorii de vârstă 2002 şi 2003)

Vineri, 20 decembrie

15:20: Sporting Suceava – FC Buiucani (2003)

16:00 LPS Botoşani - Ceahlăul Piatra Neamț (2002)

16:40 LPS Suceava - Pro Sport Vârfu Câmpului (2002)

17:20 CSS Pașcani - ACS Junior Câmpulung (2002)

18:00 CSM Focșani - Mircea Eliade București (2002)

18:40 LPS Vaslui - CSM Focșani (2003)

19:20 Luceafărul Bucovina Suceava - Mircea Eliade (2003)

20:00 Viitorul Bârlad - ACS Tâmpa Brașov (2003)

20:40 LPS Botoșani - FC Buiucani (2003)

Sâmbătă, 21 decembrie

07:20 LPS Suceava - Mircea Eliade (2002)

08:00 Sporting Suceava - CSM Focșani (2002)

08:40 LPS Botoșani - ACS Junior Câmpulung (2002)

09:20 Luceafărul Bucovina

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 3 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°