Un număr de 18 persoane au fost trimise în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie din Cluj, după ce au obţinut aproape 100 de credite, în mod ilegal, de la două unităţi bancare, fiind astfel creat un prejudiciu de peste două milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al DNA.
Conform rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada iunie 2005 - februarie 2008, Emil Nistor, administrator al cinci societăţi comerciale, prin intermediul a 89 de persoane interpuse, majoritatea angajaţi la cele cinci firme administrate de el, a obţinut, pe baza unor documente ce atestau venituri salariale nereale, un număr de 98 credite de la două bănci comerciale. El a profitat, pentru a obţine aceste credite, de relaţiile pe care le-a construit în timp şi datorită raporturilor pe care societăţile comerciale administrate de el le-au avut cu unităţile bancare.
Pentru a obţine cele aproape 100 de credite, Nistor a apelat la directorii unităţilor bancare, respectiv la Vasile Moldovan, Ioana Moroşan, Maria Terchilă, pe care i-a instigat să acorde, cu încălcarea cu ştiinţă a normelor de creditare, credite mai multor persoane fizice, susţin anchetatorii.
"În procedura de acordare a creditelor au fost implicaţi şi consilierii clienţi retail Moroşan Mihai, Tinereanu Domnica şi Mureşan Daniela Iuliana şi ofiţerii de credite (manageri relaţii cu clienţii persoane fizice) Moldovan Albina Alexandra şi Zăgrean Mihaela Carmen. Aceştia, cu ştiinţă, au acceptat să întocmească dosarele de credit fără a respecta normele de creditare în vigoare la acea dată", arată DNA.
Atât directorii unităţilor bancare, cât şi ofiţerii de credit sau consilierii clienţi retail ştiau că veniturile salariale consemnate în adeverinţele de salariu sau de venit depuse la dosarele de credit pe numele celor 89 de persoane nu sunt reale, mai susţin procuror