Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Helios, primul câine cu brevet de intervenţie în avalanşă din România

Publicat in Ora de Timis, vineri 20 decembrie 2013 ·

Câinele Helios şi conductorul acestuia, salvatorul montan Ion Sănduloiu, au obţinut brevetul naţional francez pentru intervenţie în avalanşă, au anunţat reprezentanţii Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş.

Echipa din Argeş a participat, între 2 şi 18 decembrie, la stagiul naţional de formare a unităţilor canine pentru intervenţie la avalanşă organizat de Asociaţia Naţionala pentru Studiul Zăpezii şi Avalanşelor aflată în subordinea Ministerului de Interne din Franţa, potrivit Agerpres. Stagiul desfăşurat în Les Deux Alpes, pe un gheţar aflat la o altitudine de 3.300 de metri, a urmărit formarea aptitudinilor operaţionale pentru găsirea victimelor avalanşelor.

“Pentru a putea parcurge formele de pregătire până la brevetare, conductorul trebuie să fie un bun schior pentru a accede în siguranţă în zona producerii avalanşei, un bun salvamontist pentru a putea evalua riscurile şi organiza tehnic operaţiunea de salvare şi un bun cunoscător al psihologiei canine, pentru a-şi putea motiva coechipierul să lucreze în situaţii meteo specific montane. La aceste condiţii se adaugă şi cunoaşterea limbii franceze pentru echipele sosite din alte ţări”, se arată într-un comunicat al SPJS Argeş.

Helios, primul câine de avalanşă din România, a fost primit de salvatorii montani argeşeni în luna aprilie, ca donaţie de la colegii lor din departamentul francez Savoia. Este un câine din rasa Border Collie, care atunci când a ajuns în Argeş avea doar şapte luni.

În judeţul Argeş se preconizează înfiinţarea primului nucleu de formare şi instruire canină pentru intervenţia în avalanşă, proiect realizat cu sprijinul salvatorilor montani din departamentul Savoia. Salvamontiştii argeşeni colaborează cu cei din Savoia şi în domenii precum intervenţia pe pârtiile de schi şi asistenţa medicală montană.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Câinele Helios şi conducto

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 13 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°