Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a afirmat, în cadrul unei emisiuni difuzată de postul de televiziune Naţional 4, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre unire "creează probleme cruciale Republicii Moldova", informează Mediafax.ro. Leancă a precizat că Republica Moldova are nevoie de "altceva". "Declaraţia domnului Băsescu nu ne ajută, ci ne creează doar probleme cruciale. Salut declaraţia premierului Ponta. Nu aş vrea să fac divizări, separări. Noi avem nevoie de altceva. Avem nevoie de o ţară vecină, România. Să aibă o voce credibilă în cadrul Uniunii Europene, să poate să ne ajute în realizarea acestui obiectiv, acestui parcurs european. Parcursul european nu înseamnă pierderea suveranităţii, sub nici o formă, a statului Republica Moldova, ci doar faptul că urmează să fim un stat funcţional. Urmează să ancorăm Republica Moldova într-un spaţiu al prosperităţii, al stabilităţii, cu un sistem funcţional, fără frontiere, cu reglementări comune. Acesta este scopul cel mai importat al Guvernului de la Chişinău", a afirmat premierul Iurie Leancă, citat de Unimedia.md.
Reamintim că, la data de 27 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu a declarat, înaintea summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, că "următorul proiect de ţară pentru România este unirea cu Republica Moldova". Ulterior, premierul Victor Ponta a afirmat că "declaraţia le dă apă la moară comuniştilor moldoveni", afirmaţia lui Băsescu fiind de altfel criticată şi în presa rusă. De asemenea, ambasadorul Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer, a afirmat că discuţiile despre unirea acestor două state sunt ca o "furtună într-un pahar cu apă", diplomatul subliind faptul că discuţia despre unire nu ar trebui să existe în aceste momente. Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a afirmat, în cadrul unei emisiuni difuzată de postul de televiziune Naţional 4, că declaraţiile pr