Președintele Vladimir Putin a semnat astăzi decretul de eliberare a fostului magnat al petrolului Mihail Hodorkovski.
Un scurt comunicat al președintelui rus Vladimir Putin afirma în cursul acestei dimineți că „ghidat de principii umanitare, am decretat ca Mihail Borisovici Hodorkovski [...] să fie eliberat din închisoare înainte de sfîrșitul pedepsei sale”. Aproape concomitent, o sursă neidentificată a agenției Interfax făcea cunoscut că în jurul orei 10.20 (ora Chișinăului), fostul magnat al petrolului și al companiei Youkos, ar fi părăsit deja ultimul său loc de detenție, colonia penitenciară din Karelia.
Anunțul președintelui, nu este, desigur, așa cum comentează deja analiștii presei internaționale, urmarea unor sentimente reale umanitare, ci reflectă, mai curînd, o doză de îngrijorare față de izolarea crescîndă a Rusiei și față de criticile la adresa Kremlinului, urmare a evoluțiilor de politică externă a Moscovei, în ajunul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci.
Criticile acerbe, formulate mai mult sau mai puțin deschis de liderii Uniunii Europene și de Washington, în ultimele săptămîni, au vizat presiunile Rusiei la adresa statelor din Parteneriatul Estic, inclusiv a Moldovei, atitudinea Kremlinului față de protestele anti-guvernamentale și pro-europene din Ucraina, anunțul instalării unor rachete cu rază medie de acțiune, cu capete nucleare, în regiunea Kaliningrad și, nu pe ultimul loc, față de politica homofobă promovată de Parlamentul rus și impulsul dat mișcării naționaliste conservatoare.
Pe de altă parte, anunțul grațierii lui Hodorkovski, după zece ani de detenție, nu este decît parțial o surpriză, eliberarea sa fiind „pregătită” de declarațiile din ultimele zile ale președintelui Putin.
Joi, la conferința sa de presă anuală, Vladimir Putin relata că ar fi primit o cerere de grațiere din par