Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atmosferă de sărbători la Așezământul social „Sfântul Meletie” din Alba Iulia: Brad împodobit și colinde pentru persoanele cu handicap

Publicat in Alba24, vineri 20 decembrie 2013 ·

Beneficiarii Aşezământului social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au participat, joi, la o activitate dedicată Sărbătorilor de Crăciun. Personale cu handicap au împodobit bradul de Crăciun ajutaţi de angajaţii aşezământului şi au interpretat câteva colinde. La final, toţi cei prezenţi au primit pachete de sărbători.

„Prin această activitate am dorit să aducem mai aproape de persoanele cu handicap, atmosfera Sfintelor Sărbători de Crăciun şi să umplem cu bucurie sufletele acestor oameni greu încercaţi de viaţă”, a precizat coordonatorul Aşezământului social „Sfântul Meletie”, Marcela Weber.

Aşezământul social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie” Alba Iulia a fost înfiinţat în anul 2008 şi funcţionează în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Alba Iulia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Acesta oferă gratuit servicii de orientare profesională, recuperare – ergoterapie şi kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistenţă şi consiliere socială pentru 40 de persoane cu handicap.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=262719

Beneficiarii Aşezământului social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au participat, joi, la o activitate dedicată Sărbătorilor de Crăciun. Personale cu handicap au împodobit bradul de Crăciun ajutaţi de angajaţii aşezământului şi au interpretat câteva colinde. La final, toţi cei prezenţi au primit pachete de sărbători.

„Prin această activitate am dorit să aducem mai aproape de persoanele cu handicap, atmosfera Sfintelor Sărbători de Crăciun şi să umplem cu bucurie sufletele acestor oameni greu încercaţi de viaţă”, a precizat coordonatorul Aşezământului social „Sfântul Meletie”, Marcela Weber.

Aşezământul social pentru persoane cu handicap „Sfântul M

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 55 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere, începând din 6 iulie, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou

News.ro acum o ora
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din 6 iulie, în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere din Capitală, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe Magistrala M6. Restricţiile sunt estimate a rămâne în vig

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Tulcea: 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor

News.ro acum o ora
Un număr de 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Animalele vor fi luate din apropierea localităţilor unde se sesizează p

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°