Teoretic, sunt parteneri de coaliţie aflată la putere, împart camaradereşte lauri şi huiduieli publice şi au o promisiune electorală comună: un candidat unic la prezidenţiale. Indiciile sunt, însă, că Victor Ponta vrea să joace solitar. Multe dintre deciziile luate în 2013 converg spre această intenţie. Făcând din primul an de mariaj USL un an de fiere.

2013 a fost un an în care tensiunile intra-USL, nu o dată pe punctul de a se finaliza printr-o ruptură, au fost provocate chiar de deciziile lui Victor Ponta şi ale PSD, ce par a fi luate pentru a-i asi­gura, în 2014, intrarea în scenă în postura de can­di­dat la prezidenţiale. Asu­marea publică a acestei ho­tărâri şi scoaterea PNL în afara careului de joc ar pu­tea fi, însă, taxate electoral. Aşa că, se pare, e mai bine să-şi pună în aplicare pla­nul, să provoace şi să aş­tepte ca PNL să-şi asume părăsirea alianţei de guvernare.

Tertipuri pentru sfera de influenţă

Anul a început – continuând de fapt în ace­eaşi notă în care se încheiase 2012 – cu disensiuni plecate de la împărţirea por­to­foliilor ministeriale. PSD şi-a dorit control inclusiv în ministerele conduse de liberali. Unde nu s-a putut oficial, unde nu a fost destul de eficient nici tertipul cu miniștrii delegați – pe care Varujan Vosganian îl ca­taloga drept act de „destabilizare a mi­niştrilor liberali“ –, s-a recurs la un con­trol de facto. Au atras atenţia două decizii ce indicau că d-l Ponta ar visa la pre­şe­dinţie. Şi-a subordonat, indirect, DIPI, serviciul secret al MAI, condus de liberalul Radu Stroe. Trecând astfel, pentru prima oa­ră în istoria ministerului, numirea vâr­fului acestei structuri din atribuţiile mi­nistrului de resort în cele ale premierului. O mişcare care, ținând cont de pre­ce­dente, l-ar putea ajuta să-şi ţină în şah ope­rativ inamicii politici. Din acelaşi ra­ţionament, probabil, îşi exprimase in­t