Istoria feroviară poate fi privită dintr-o multitudine de perspective. De la prezentarea unor date seci: bunăoară că între Predeal şi Ploieşti sunt 27.000 de traverse de cale ferată, până la poveştile trenurilor de lux şi ale toaletelor purtate acum un secol, în ,,la belle époque”. Există chiar şi istorii gastronomice feroviare, cuprinzând povestea meniurilor servite pe calea ferată de Crăciun, odinioară. Iată şi câteva idei de reţete.

Transportul este civilizaţie a spus cândva Kypling, iar căile ferate sunt parte însemnată a umanităţii. La vremea apariţiei lor, în secolul al XIX-lea, acestea reprezentau culmea tehnologiei, civilizaţia însăşi şi nu întâmplător a circulat în epocă expresia ,,după locomotivă urmează civilizaţia”. Căile ferate au fost una dintre instituţiile care au adus cu ele o anume standardizare şi uniformizare: peste tot infrastructura feroviară era dublată de construcţii monumentale, gări, ridicate special pentru a da mesajul că marşul progresului, al ştiinţei este de neoprit.

Gările erau considerate a fi noile catedrale ale lungului secol XIX. Ele erau templele unde ştiinţa era venerată de milioanele de călători care străbăteau pământul în lung şi în lat, cu o frenezie greu de închipuit în epoca anterioară apariţiei căilor ferate. Toţi aceşti călători aveau nevoie şi de hrană pe durata călătoriei şi de aceea, în mai toate gările importante, au fost concepute spaţii destinate satisfacerii acestei necesităţi. Aşa au apărut restaurantele din gări.

La începuturile existenţei lor erau o culme a eleganţei şi a artei gastronomice. Doar aşa se explică afirmaţiile lui Arghezi din anii ’30 că în vechea Românie se mânca bine în câteva locuri, în restaurantele gărilor din Ploieşti, Paşcani, Burdujeni şi Iaşi. Ce confirmare a spuselor lui Arghezi poate fi mai bună decât aceea că Regele Carol I şi Titu Maiorescu preferau produsele de patiseri