Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIE. Jucătoarea de tenis de masă Valeria Borza a murit la numai 29 de ani

Publicat in Puterea, vineri 20 decembrie 2013 ·

Jucătoarea de tenis de masă Valeria Borza, în vârstă de 29 de ani, legitimată la echipa franceză Lys-lez-Lannoy, a încetat din viaţă, joi seară, din cauza unei meningite bacteriene. Moartea sportivei i-a şocat pe toţi cei care o cunoşteau, mai ales că tânăra nu era cunoscută cu probleme grave de sănătate.

Potrivit prosport.ro, sportiva din Caransebeş se îndrepta spre un autobuz care urma să o ducă spre aeroportul din Charleroi pentru a veni în România. Valeria Borza a acuzat dureri de cap extrem de puternice, a fost transportată la spitalul din Roubaix, unde a fost dusă la secţia de reanimare, dar a intrat rapid în comă. Diagnosticată cu meningită bacteriană, Valeria Borza a încetat din viaţă la ora 18.15.

“Sunt în stare de şoc, nu-mi vine să cred, ne-am întâlnit ultima dată la Europenele de la Schwechat, din luna octombrie. Era o stângace foarte bună! A murit din cauza unei meningite bacteriene”, a declarat pentru ProSport jucătoarea Eliza Samara.

“S-a născut la Caransebeş, iar de la vârsta de 13 ani a mers la Centrul Olimpic de la Bistriţa. A stat acolo până a terminat junioratul. E medaliată la Europenele de cadeţi în proba pe echipe şi avea foarte multe calităţi. După ce a terminat junioratul, Vali a mers mai întâi în Spania, iar apoi în Franţa, unde se stabilise. Sunt foarte trist", a spus şi Viorel Filimon, fost antrenor al Valeriei Borza şi actualul selecţioner al reprezentativei feminine.

Presa din Franţa a anunţat că sportiva trebuia să se întoarcă astăzi în România pentru a petrece sărbătorile de iarnă alături de familie.

Jucătoarea de tenis de masă Valeria Borza, în vârstă de 29 de ani, legitimată la echipa franceză Lys-lez-Lannoy, a încetat din viaţă, joi seară, din cauza unei meningite bacteriene. Moartea sportivei i-a şocat pe toţi cei care o cunoşteau, mai ales că tânăra nu era cunoscută cu probleme grave de sănătate. @N_P

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 6 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 3 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 2 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 11 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Mihai Leu este în stare gravă la secția de Terapie Intensivă la spitalul Fundeni

HotNews acum 12 ore
Fostul campion mondial la box, Mihai Leu, este în stare foarte gravă, fiind în comă indusă şi monitorizat în permanenţă, la spitalul Fundeni din Capitală, conform Golazo.ro. Potrivit unor surse medicale, Mihai Leu a ajuns sâmbătă seară la Institutul

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

15°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°