Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sală de sport pentru elevii de la Bălcescu

Publicat in Bihor Online, vineri 20 decembrie 2013 ·

Scris de Crina Dobocan - Şcoala Bălcescu aşteaptă de 43 de ani o sală de sport pentru elevii săi.

Elevii de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea nu vor mai fi nevoiţi să îndure ploaia ori frigul pentru orele de sport, căci de Crăciun au primit unul dintre cele mai frumoase cadouri: o sală de sport. Aceasta a fost realizată cu sprijinul nemijlocit al Asociaţiei părinţilor şi cu cel al Administraţiei Imobiliare Oradea. Lucrările la sala de sport au fost contractate şi urmează a fi finalizate în 2014.

„Mai sunt de finalizat lucrări de izolaţie, instalaţie de încălzire şi de pus covorul cauciucat. Vorbim de o sală multifuncţională, unde elevii vor putea face sport, dar şi să-şi ţină activităţile, spectacolele ori serbările. Nu putem să nu evidenţiem eforturile părinţilor faţă de care avem toată recunoştinţa. Suntem plăcut surprinşi şi de receptivitatea autorităţilor locale, care ne-au susţinut, nu doar pentru sala de sport, ci şi pentru asfaltarea curţii interioare, a lucrărilor de canalizare. Forţele s-au unit, iar de aici au avut de câştigat elevii”, a declarat prof. Gheorghe Troie, directorul Şcolii „Nicolae Bălcescu”.

Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 9 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 6 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Ayatollahul Ali Khamenei a ordonat o ANCHETĂ în privința exploziei din portul Bandar Abbas. Bilanțul a ajuns la 40 de morți și peste 1000 de răniți!

Gandul acum 7 ore
O explozie devastatoare, probabil provocată de substanțe chimice, a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, în portul iranian Bandar Abbas, provocând moartea a cel puțin 25 de persoane și rănirea altor peste 1000, potrivit agenției de presă Reuters. UPDATE 2:

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 2 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 6 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Ce este „Executive Branch”, clubul pentru ultrabogați creat de fiul lui Donald Trump. Intrarea costă peste 500.000 de dolari

Libertatea acum 9 ore
Donald Trump jr, investitorul Omeed Malik și alți parteneri lansează un club exclusivist, accesibil doar pe bază de invitație, cu o taxă de aderare de peste jumătate de milion de dolari, potrivit unei invitații obținute de Politico și a două surse a

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 9 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 8 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 6 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Vremea

București
acum

lun.

5°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

4°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°