Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culoar spre finală » CVM Tomis Constanţa vrea să joace finala Cupei CEV

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 20 decembrie 2013 ·

Campioana României, CVM Tomis Constanţa, şi-a propus să joace cu trofeul pe masă în Cupa CEV.

Calificată în Challenge Round-ul Cupei CEV, după ce a ocupat locul 3 în Grupa F a Ligii Campionilor, CVM Tomis Constanţa şi-a fixat un obiectiv mai mult decît îndrăzneţ.

Constănţenii vor să joace finala competiţiei, iar sorţii le-au fost favorabili, hărăzindu-le adversare accesibile în drumul spre trofeu. Astfel, gruparea de pe litoral va întîlni în sferturile întrecerii învingătoarea întîlnirii dintre CVC Gabrovo (Bulgaria) şi Milli Pyango Ankara (Turcia).

Campioana României s-a întîlnit cu ambele combatante în turneul amical efectuat în această toamnă în Bulgaria, învingîndu-le fără probleme. Drept urmare, constănţenii au liber către un loc în "careul de aşi". În plus, calea spre finală pare mai simplă, ţinînd cont că principalele favorite sînt pe cealaltă jumătate de tablou, "Ne dorim să ajungem în finală, este clar.

Dacă vom merge în semifinale, vom juca cel mai probabil cu francezii de la Paris Volley sau germanii de la TV Ingersoll Buhl", a declarat directorul executiv al CVM Tomis, Serhan Cadîr. Meciurile din Challenge Round-ul Cupei CEV sînt programate pe 5 şi 12 februarie, CVM Tomis jucînd prima partidă în deplasare.

3 victorii a obţinut CVM Tomis în grupele Ligii Campionilor în acest sezon

Alte formaţii româneşti în primăvara europeană

Dinamo Bucureşti feminin Challenge Round Cupa CEV

CSU Medicina Tg. Mureş feminin optimi de finală Challenge Cup

Campioana României, CVM Tomis Constanţa, şi-a propus să joace cu trofeul pe masă în Cupa CEV.

Calificată în Challenge Round-ul Cupei CEV, după ce a ocupat locul 3 în Grupa F a Ligii Campionilor, CVM Tomis Constanţa şi-a fixat un obiectiv mai mult decît îndrăzneţ.

Constănţenii vor să joace finala competiţiei, iar sorţii le-au fost favorabili, hărăzindu-le adversa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 13 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°