Aleşii judeţului au analizat peste 20 de proiecte de pe ordinea de zi. Dialogurile au fost pe toate tonalităţile. La final, toţi consilierii au uitat de încrâncenări şi au ciocnit un pahar de şampanie.
Consilierii judeţeni nu s-au abţinut de la şicane şi înţepături verbale nici în ultima şedinţă din acest an. Întrunirea plenului – la care au participat consilierii, cu excepţia lui Ioan Spiridonescu, care este bolnav – a avut loc joi, după-amiază, iar ordinea de zi iniţială a fost suplimentată cu zece proiecte de hotărâre.
Primul proiect a adus şi primele discuţii între preşedintele Culiţă Tărâţă şi o parte din consilieri, după ce 21 de aleşi au ales să respingă caietul de sarcini privind delegarea operării depozitului judeţean de deşeuri de la Girov. “Aş dori ca cei care au votat împotrivă să-şi motiveze votul. Vreau să ştiu care sunt greşelile, pentru a le putea corecta, fiindcă, în caz de abateri, vin corecţii. Spuneţi, domnule Vasiloiu”, l-a întrebat Culiţă Tărâţă pe consilierul PDL Gheorghe Vasiloiu, liderul consilierilor PDL din CJ Neamţ.
“Vă transformaţi în procuror?”, a întrebat, la rându-i, Gheorghe Vasiloiu. “Nu, vreau doar să ştiu dacă este o greşeală”, a răspuns Tărâţă, care i-a invitat pe specialiştii din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) să explice despre ce este vorba în caietul de sarcini.
Aceştia au spus că respectivul caiet de sarcini este un document strict tehnic, indiferent de operatorul care va câştiga licitaţia. Pentru a încerca să-şi apere colegii care au votat împotrivă, Radu Tudorel a întrebat în ce lege scrie că operatorul nu are voie să depoziteze obiectele ascuţite direct pe membrana depozitului, dar nu a fost mulţumit de explicaţia dată de managerul de proiect, Mihaela Popa. Până la urmă, s-a trecut la următorul proiect de pe ordinea de zi.
În proiectele care vizau păstrarea sau modificarea unor taxe, alocări