Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când îşi vor recupera banii păgubiţii de la Harinvest?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 20 decembrie 2013 ·

Ştefan Chirtu, directorul executiv al Fondului de Compensare a Investitorilor:

Dacă va fi cazul, Fondul va compensa investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro, cu excepţia celor care fac parte din categoria investitorilor exceptaţi de la compensare.

Fondul de Compensare a Investitorilor, care ar trebui să-i despăgubească pe clienţii de la Harinvest care au rămas fără bani şi fără acţiuni, spune că nu sunt îndeplinite condiţiile.

Fondul de Compensare a Investitorilor se ascunde în spatele limbajului birocratic şi spune că încă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a demara etapele de des­pă­gubire a clienţilor Harinvest, dar că va anunţa când şi dacă va fi cazul printr-un comunicat ce paşi trebuie să urmeze aceştia.

„În acest moment, Fondul nu poate demara procedura de compensare până nu va fi îndeplinită una din situaţiile prevăzute de lege. Dacă va fi cazul, Fondul va compensa investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro, cu excepţia celor care fac parte din categoria investitorilor exceptaţi de la compensare, conf. art. 30 din Reg. nr. 3/2006 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de compensare a investitorilor, cu actualizările şi modificările ulterioare. Etapele procesului de compensare a investitorilor sunt stipulate în Procedura nr. 2 privind plata compensaţiilor de către Fondul de compensare a investitorilor“, a răspuns într-un mail Ştefan Chirtu, directorul executiv al Fondului de Compensare a Investitorilor, întrebat de ZF cât va dura până ce clienţii Harinvest vor fi despăgubiţi. Continuarea pe ZFCorporate

Ştefan Chirtu, directorul executiv al Fondului de Compensare a Investitorilor:

Dacă va fi cazul, Fondul va compensa investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în le

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 22 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°