Un control al Curţii de Conturi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj a descoperit, printre alte nereguli, şi mai multe reţete compensate scrise de medici specialişti ori de medici de familie unor persoane decedate.
Preşedintele Casei, dr.Marius Tăutu, spune că în cinci cazuri problema a pornit, de fapt, de la înscrierea greşită în baza de date a zilei morţii (mai exact, persoana pe numele căreia era prescripţia era vie în momentul eliberării), însă au fost şi cazuri în care „beneficiarul” medicamentelor era mort de ceva vreme în momentul prescrierii.
Suma totală pe care Casa de Asigurări de Sănătate a trebuit să o recupereze, în urma constatărilor Curţii, s-a ridicat la 68.481 de lei. Reţetele scrise pe numele unor pacienţi ce figurau ca decedanţi în sistemul informatic aveau o valoare de 9.068 de lei, din care s-au recuperat 7.098 de lei. Potrivit preşedintelui Tăutu, diferenţa diferenţa este reprezentată de cinci cazuri în care s-a demonstrat că, de fapt, persoanele respective erau în viaţă în momentul în care a fost scrisă reţeta, problema apărând de la înscrierea greşită a datei decesului în sistem. Întrebat pentru câţi... morţi au fost scrise celelalte reţete, în valoare 7.098 de lei, dr. Tăutu a spus că nu ştie cu exactitate dar că este vorba despre cel mult 10 - 12 cazuri.
Curtea de Conturi a găsit în Sălaj şi nereguli legate de medicamente eliberate de farmaciile cu circuit deschis pe perioada spitalizării, adică atunci când pacientul a beneficiat de tratament în spital. „Am stabilit că dacă reţeta este prescrisă în perioada spitalizării – în ultima sau penultima zi, cum se întâmplă de obicei – dar medicamentele sunt eliberate după externare, nu e nicio problemă. Interdicţia este ca pe perioada internării pacientul să nu beneficieze şi de medicamente compensate sau gratuite”, explică dr.Tăutu.
Casa de Asigurăr