- L-aţi văzut? V-a vorbit? De unde vine şi cum arată? -
La bunica
De Crăciun, cel mai bine e la bunica din Dragomireşti. De câte ori vin la ea, mă aşteaptă cu bomboane în buzunar, cu bani, plăcinte, sau cartofi fripţi pe plită. Iarna e geroasă şi lungă. Vecinii sunt tineri, au case mari, au multe animale şi-s buni gospodari. Bunica îmi face turte, scovergi, iar când se încinge soba, ia furca şi toarce, şi eu stau cu capul în poala ei şi-o privesc cât e ea de frumoasă şi de deşteaptă. Îmi spune poezii şi poveşti. Într-o zi, mă învăţase o colindă cu numele tatii: "Măi bădiţă Neculai,/ ce frumoasă nevastă ai/ Dă-mi-o mie dacă vrai,/ Să mă duc cu ea în rai".
Câteodată, bunica îmi face botoşi sau vestă de lână. Eu îi zic să facă una şi pentru Moş Crăciun, că poate îi place şi-mi lasă mai multe daruri sub pom, deşi nu l-am văzut niciodată. Eu cred că el este un înger mare, care în loc de aripi zboară cu sania. Bunica spune că îngerii îmbătrânesc la fel ca şi oamenii, doar că ei nu mor.
Afară, iarna e rece. Gerul a îngheţat ferestrele şi le-a umplut cu flori de frig. Mâţele nu se mai dau duse de sub cuptor. Eu cred că şi ele îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Nu l-au văzut niciodată, dar ştiu că există. Au şi ele suflet de om.
MARICICA POP, 6 ani
Sania zburătoare
E seară. Stau cu nasul lipit de geam. Privesc steluţele albe ce zboară ca nişte fluturaşi şi se aşează ca o plapumă pufoasă pe pământ. Casele poartă deja blană strălucitoare, copacii par de vată şi dinţi de gheaţă atârnă la streşini.
Deodată, îmi amintesc de Moş Crăciun. Prima oară l-am văzut la grădiniţă, când aveam trei ani. Era bătrân, purta un costum roşu, avea barbă lungă, stufoasă şi ochii îi zâmbeau sclipitori. Dar îl văzusem şi mai înainte, când eram mic, cum a zburat cu sania lui peste casa mamaiei. Eram
