Anul acesta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a avut un buget de 23 de miliarde de lei, cel mai mare din istoria instituţiei, ceea ce potrivit lui Cristian Buşoi, preşedintele instituţiei, a făcut posibilă rezolvarea unor probleme dar nu a tuturor din sistemul sanitar.
“Au fost aduse la zi plătiţile la farmacii pe programe naţionale. Avem un progres important în ceea ce priveşte bolnavii cu afecţiuni oncologice. Nu mai avem liste de aşteptare ş...ţ Am redus din datoria pe care o avem către ţările străine unde merg pacienţii, a spus Buşoi.
Întrebat dacă românii au fost cel mai bine trataţi anul acesta, având în vedere că CNAS a avut cel mai mare buget, Buşoi a răspuns: "Multe probleme nu ţin de finanţare, să fie ordine în spital, să nu se stea cu orele pe holuri, să se vorbească frumos cu pacienţii, nu ţin de finanţare, ci de bunul simţ, de organizare"
Preşedintele CNAS a mai spus că în 2013 au fost tipărite peste patru milioane de carduri de sănătate, a fost schimbată legislaţia pentru că distribuirea cardurilor să poată fi realizată prin servicii poştale (nu prin intermediul medicilor de familie cum se dorea iniţial),
“În a două jumătate a anului 2014 va fi finalizat acest proiect iar decontarea serviciilor medicale se va face doar pe baza cardului de sănătate”, a mai spus Buşoi. El a mai amintit că la nivelul CNAS a fost infiinţată Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă.
Prima acţiune de control inopinat a acestui structuri a început pe 17 decembrie şi a vizat mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară, inclusiv Spitalul de urgenţă Ploieşti care a intrat în atenţia autorităţilor după ce un medic a contestat condiţiile improprii de muncă.
Anul acesta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a avut un buget de 23 de miliarde de lei, cel mai mare din istoria instituţiei, ceea ce potrivit lui