Spitalul din Rădăuţi a fost amendat cu 15.000 de lei de către inspectorii sanitari suceveni, după ce s-au raportat alte două cazuri de infecţie cu stafilococ auriu, transmite Mediafax.
Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat că inspectorii sanitari au amendat cu 10.000 de lei Spitalul Rădăuţi, întrucât nu au solicitat autorizaţie sanitară de funcţionare la schimbarea locaţiei aşa cum prevede legislaţia, şi cu 5.000 de lei pentru că unitatea nu a raportat infecţia nosocomială.
Zorescu a spus că alte două cazuri de infecţie nosocomială cu stafilococ auriu medicilino-rezistent au fost înregistrate la un nou-născut şi la o mamă, astfel că numărul cazurilor de infecţii ajunge la opt.
Ea a precizat că după analizarea în laborator a probelor prelevate de la personalul medico-sanitar al Maternităţii Rădăuţi s-a constatat că şase cadre medico-sanitare sunt purtătoare de stafilococ auriu, persoanele respective urmând tratament la domiciliu.
Citeşte şi: Stafilococul auriu închide maternitatea din Rădăuţi, după ce a fost modernizată
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a dispus închiderea temporară a Maternităţii Rădăuţi după apariţia unui focar de infecţie intraspitalicească cu şase cazuri de nou-născuţi care au contactat stafilococ auriu medicilino-rezistent, a anunţat, joi, directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu.
Directorul adjunct al DSP Suceava preciza că primul caz de infecţie a fost semnalat în 19 noiembrie, dar că instituţia a fost sesizată de epidemiologul Spitalului Judeţean Suceava în 16 decembrie, ultimele două cazuri internate în spitalul sucevean înregistrându-se în 17 decembrie.
Ea mai spunea că Maternitatea Rădăuţi s-a mutat în actuala locaţie în 4 decembrie, după ce clădirea a fost modernizată în cadrul unui program de reabilitare a maternităţilor f