În urmă cu 12 luni, lumea arabă îşi pregătea lista de rezoluţii pentru 2013, dar evenimentele care au avut loc în regiune în anul care se încheie ar fi fost greu de anticipat. Nici 2014 nu va fi lipsit de tensiuni, iar stabilitatea şi prosperitatea la care aspiră liderii şi populaţia vor trebui trecute şi pe lista de dorinţe pentru 2015.
După neașteptata „Primăvară Arabă“, nimic nu pare să mai uimească atunci când vine vorba de lumea arabă, iar evenimentele din 2013 nu pot fi considerate decât o continuare a mişcărilor populare începute în 2010. Curajul populaţiei şi încrederea pe care aceasta a dobândit-o în capacitatea sa de a-şi face auzită vocea au fost elementele principale care au agitat în continuare regiunea.
Egiptul a fost cap de afiş şi în 2013, înlăturarea de la putere a preşedintelui islamist Muhammad Morsi generând nu doar haos, dar a pus sub semnul întrebării capacitatea partidelor islamiste din regiune de a susţine procesul de democratizare. În plus, preluarea puterii de către generalul al-Sisi a demonstrat nu doar rolul major pe care îl joacă armata în Egipt, dar şi faptul că foştii apropiaţi ai dictatorilor Hosni Mubarak, Ben Ali sau colonelului Gaddafi au rămas la fel de influenţi.
Instabilitatea politică a fost caracteristica principală şi în Tunisia, unde asasinarea politicienilor Choukri Belaid, în februarie, şi a lui Mohammad Brahmi, în iulie, au declanşat un haos general. După atentatul împotriva Ambasadei SUA la Tunis din 2012, atacurile teroriste au continuat şi în 2013, vizând forţele de ordine locale, obiective guvernamentale sau zone turistice. În Libia, înlăturarea de la putere a colonelului Gaddafi în 2011 a aruncat ţara într-un abis care pare fără sfârşit. Luptele dintre triburi, miliţii locale, grupări teroriste şi autorităţi sunt la ordinea zilei şi fac extrem de dificilă dezvoltarea s
