Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Legenda merge mai departe: fanii Universităţii şi iubitorii fotbalului din Cluj nu-l vor uita niciodată pe Uifăleanu!

Publicat in CityNews Alba, vineri 20 decembrie 2013 ·

Omul care l-a descoperit pe Ovidiu Sabău şi generaţia lui Cociş sau Florescu a fost înmormântat astăzi. Alexa Uifăleanu şi-a dedicat întreaga carieră clubului său de suflet, „U” Cluj şi a dăruit sportului rege o serie de fotbalişti care s-au făcut remarcaţi în Liga 1 şi în întreaga Europă.

Alexa Uifăleanu s-a dedicat Universităţii Cluj din 1966 până în anul 2001, când a suferit un atac cerebral care l-a ţintuit la pat până în ziua morţii sale. Uifăleanu a fost un jucător adulat de tribunele fostului „Ion Moina”, un idol şi un tehnician care a ars, la propriu, pentru fotbal şi pentru „U”.

Nicolae Szoboszlay l-a antrenat pe Uifăleanu, pentru ca apoi cei doi să colaboreze la centrul de copii şi juniori al Universităţii Cluj. La cei 88 de ani ai săi, Szoboszlay acceptă cu greu că prietenul său s-a stins la doar 65 de ani, după o lungă suferinţă. "A avut o mulţime de calităţi, s-a dedicat în totalitate clubului pe care l-a iubit şi fotbalului. Acestor calităţi, dragostei şi devotamentului i s-au adăugat o putere de muncă şi o dedicare totală. Din păcate, în vestiarul juniorilor a avut o hemoragie cerebrală. E trist, a fost un ghinionist, a avut o mulţime de necazuri cu locuinţa, apoi i s-a furat maşina... A avut multe suferinţe. Nu mai vorbesc de cea mai grea şi cea mai dureroasă, că şi-a pierdut sănătatea", a explicat Nicolae Szoboszlay.

Alexa Uifăleanu a lăsat în urmă o soţie care i-a fost alături în cei 13 ani de semi-paralaizie şi doi băieţi care i-au preluat pasiunea pentru sport. Ambii sunt profesori de educaţie fizică. Pentru fotbalul românesc, Uifăleanu l-a descoperit pe Neluţu Sabău, fotbalist pe care, apoi, l-a „şlefuit” prietenul său, profesorul Soboslay. Fostul mare internaţional şi-a amintit de primul său antrenor într-un interviu acordat în urmă cu puțin timp pentru Look TV. "Îi datorez enorm lui Alexa Uifăleanu care m-a acceptat, a văzut în m

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 5 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum o ora
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 8 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 4 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 4 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 10 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°