Scris de M. Hoster - Timişul beneficiază din această săptămână de aproape 40 de kilometri de autostradă. Aici includem 12 kilometri din viitoarea A6, cea care va lega Lugojul de Calafat şi cei 27 de kilometri ai lotului 1 din autostrada Lugoj – Deva, parte a A1. Lucrările sunt finalizate, totul arată superb, problema e… cu ceremonia. Oficial, noul tronson se inaugurează luni. Neoficial, bănăţenii se dau deja pe autostradă, chiar dacă numărul temerarilor e încă foarte mic. Noi am vizitat deja autostrada, vedeţi ce am descoperit acolo.
O autostradă care pleacă din câmp şi se termină în câmp, dar care te scuteşte de distracţia drumului plin cu porţiuni şi curbe periculoase dintre Lugoj şi Făget. Şi din care, în plus, lipsesc câţiva kilometri buni de drum, inaccesibili, din cauză că nu există nicio posibilitate de urcare pe autostradă. Noul tronson porneşte de la Şanoviţa şi merge până la nodul rutier de la Traian Vuia. În ambele capete lotul 1 din Lugoj – Deva începe şi se sfârşeşte în câmp.
Urcarea pe autostradă, dinspre Timişoara se poate face de pe centura Lugojului. Aici a fost realizat un sens giratoriu de pe care se urcă pe prima bucată a unei viitoare autostrăzi, este vorba de A6, un drum ce va lega Lugojul (sau mai bine zis A1) de Craiova şi de acolo mai departe de Calafat. Sunt mai mult de 11 kilometri de autostradă şi drum de legătură, care asigură conexiunea dintre centură şi A1. O porţiune de drum excelent, bine realizat, unde s-a lucrat, din ceea ce se vede. Asfaltul e ca în palmă, sunt montaţi parapeţi, inclusiv barierele antiorbire.
La capătul A6, la kilometrul 0 este nodul de acces pe A1. Cu direcţie doar spre Deva – Traian Vuia. Deşi în stânga ar mai exista câţiva kilometri buni de autostradă, aceştia nu sunt consideraţi folositori de şefii de la CNADNR, că oricum nu există drum de acces pentru porţiunea de la Şanoviţa la nodul cu A6. De