Unii cred că se strâmbă, alţii că încearcă să fie sexy sau să atragă atenţia, însă niciunul nu pare a fi adevăratul motiv pentru care Miley Cyrus scoate limba în lumina reflectoarelor. Deşi criticată pentru exhibiţionism, cântăreaţa cu milioane de fani a recunoscut că, de fapt, se simte jenată când e în centrul atenţiei.
Deşi mulţi consideră că la 21 de ani este o tânără dezinhibată, interpreta hitului „Wrecking Ball“ recunoaşte că în faţa aparatelor de fotografiat se simte jenată. „Sunt stânjenită când trebuie să fac poze. Ăsta e, de fapt, adevărul“, a zis Cyrus într-un interviu cu Barbara Walters, potrivit revistei „TIME“.
„Sunt foarte jenată deoarece oamenii îmi fac fotografii, iar eu nu ştiu cum trebuie să fie să zâmbesc, deci scot limba pentru că nu ştiu ce altceva să fac“, a recunoscut cea care a trecut anul acesta printr-o transformare serioasă de imagine.
Printr-o strategie de marketing bine pusă la punct, Cyrus s-a dezis de imaginea cuminte a personajului Hannaah Montana şi a adoptat un look mai rebel ce a atras deopotrivă simpatia şi criticile.
Cu mai puţine haine şi mai multă atitudine, idolul adolescenţilor a devenit o femeie metiatizată în presa internaţională, mai ales după ce a dat tonul celebrului „twerk“ (dans lasciv din şolduri pe care l-a pus în scenă la MTV VMA, pentru Robin Thicke, pe ritmurile hitului „Blurred Lines“ - n. r.) şi a fumat marijuana, la MTV EMA, în Amsterdam. Drept urmare, MTV a declarat-o artista anului 2013.
Anul acesta, Cyrus şi-a lansat al patrulea album de studio, „Bangerz“, ce include piesele „Wrecking Ball“ şi „We Can't Stop“ şi s-a despărţit de Liam Hemsworth (23 de ani), actorul din „Jocurile Foamei: Sfidarea“, după o relaţie de patru ani.