Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ELEVII şi STUDENŢII intră în VACANŢA de IARNĂ, până în 6 ianuarie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 decembrie 2013 ·

Peste trei milioane de elevi, dar şi studenţii intră vineri, după ultima ora de curs, în vacanţă de iarnă, până în 6 ianuarie 2014. Semestrul întâi se încheie în 31 ianuarie.

Semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 a început în 16 septembrie şi se va încheia în 31 ianuarie. În perioada sărbătorilor de iarnă, elevii sunt în vacanţă, din 21 decembrie până în 5 ianuarie, potrivit structurii anului şcolar 2013-2014.

Elevii vor reveni la şcoală în 6 ianuarie, pentru cursurile semestrul întâi, care se va încheia în 31 ianuarie.

Înainte de începerea semestrului al doilea, elevii vor fi în vacanţă, din 1 până în 9 februarie. Cursurile semestrului al doilea vor începe în 10 februarie şi se vor încheia în 20 iunie.

În această perioada, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.

În semestrul al doilea, în primăvară, vor fi organizate simulările la bacalaureat, pentru prima dată fiind organizate şi pentru elevii din clasa a XI-a.

Săptămâna 7-11 aprilie este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului "Şcoală altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!", care va avea un orar specific.

Tezele din semestrul al doilea al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute, de regulă, până în 23 mai.

Elevii vor intră în vacanţă de vara în 21 iunie, anul şcolar 2014-2015 urmând să înceapă în 14 septembrie.

Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care 33 de săptămâni de cursuri şi patru săptămâni pentru examenul de bacalaureat. Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 25 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 37 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Ministerul Justiţiei, despre chiriile plătite de zeci de magistraţi în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei: Constatăm că actul normativ nu a mai fost actualizat din 2007, vom aduce la cunoştinţă necesitatea actualizării acestor cuantumuri

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei a reacţionat, luni, după ce presa a relatat despre chiriile plătite de zeci de magistraţi, în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei, arătând că ”a constatat faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007 şi,

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°