Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimb de scrisori între ministrul de externe român şi omologul său albanez, cu ocazia aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice dintre cele două ţări

Publicat in Ziua Constanta, vineri 20 decembrie 2013 ·

Miniştrii de externe ai României şi Republicii Albania, Titus Corlăţean şi Ditmir Bushati au efectuat un schimb de scrisori, în contextul evenimentelor dedicate aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice dintre cele două ţări.

În scrisoarea adresată de ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, omologului albanez Ditmir Bushati, sunt menţionate strânsele legături între cele două state, bazate pe momente istorice comune şi deosebit de semnificative, pe fondul rolului jucat de ţara noastră în formarea statului albanez modern, România fiind primul stat care a recunoscut independenţa statală a Albaniei.

Ministrul Titus Corlăţean reliefează în mesajul transmis cu acest prilej tradiţiile şi valorile comune împărtăşite de cele două ţări timp îndelungat şi care au înfruntat provocări majore în păstrarea şi consolidarea libertăţii, democraţiei şi prosperităţii. Fiecare stat şi-a văzut încununate eforturile, în ultimii 100 de ani, prin apartenenţa comună la organizaţii internaţionale importante şi în dorinţa de afirmare a identităţii europene într-o progresivă armonizare cu standardele şi valorile promovate de Uniunea Europeană, un alt moment semnificativ al acestui parcurs fiind semnarea de către Albania a Protocolului de Accedere la NATO, la Summit-ul Alianţei care a avut loc la Bucureşti în 2008.

„Trecutul nostru comun şi momentul important de celebrare a 100 de ani de relaţii între cele două state ne determină la o nouă abordare a dialogului politic, precum şi a cooperării la nivel sectorial. Îmi exprim speranţa că relaţiile de cooperare între cele două state se vor dezvolta în continuare, pe măsura potenţialului real al celor două ţări, în beneficiul reciproc al popoarelor român şi albanez” a scris ministrul român omologului albanez Ditmir Bushati.

În egală măsură, în scrisoare este subliniată poziţia constantă şi fer

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 44 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 21 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°