Fără mărturiile lui Şalamov, istoricii Gulagului nu ar mai putea reconstitui întreaga sa amploare.

Monumentala carte Povestiri din Kolîma (Récits de Kolyma, La Decouverte/Fa­yard, Paris, 1986) a lui Varlam Şalamov reuneşte aleatoriu (ele nu sunt ordonate cronologic) 115 povestiri şi este un dic­ţionar complet al ex­pe­ri­enţei concentraţionare din Gulag, din cel mai de jos cerc al lui, iadul alb, Ko­lî­ma, o radiografie foarte fi­nă a vieţii şi morţii în cea mai dură regiune, cea mai fină expunere a Gulagului, întrecând-o până şi pe cele descrise de Soljeniţîn, chiar dacă Şalamov nu a be­ne­fi­ciat de renumele şi gloria lui Soljeniţîn. Va­loarea scrierilor lui pare a o depăşi pe cea a laureatului Premiului Nobel pentru Li­teratură, căci pe Şalamov nu l-au in­te­resat floricele stilistice, pare a fi mai mult un chirurg care operează un organsim (încă) viu. Ceea ce este paradoxal: chi­rur­gul îşi operează propriul corp.

Varlam Şalamov povestește, de­pune mărturie, caută, scor­mo­neşte şi nu oboseşte să nareze nenumărate istorii, chipuri – me­ditaţii toate legate de ideea de suferinţă dusă pe cele mai înalte culmi, întorcând-o pe toate feţele, decorticând-o. „Una dintre senzațiile pe care le simţi cel mai puternic în lagăr este aceea al umi­linţei fără limite, totuşi cu o consolare: găseşti întotdeauna pe altcineva care o duce şi mai rău. Această consolare poate să fie salvatoare şi poate că în asta con­stă şi secretul fundamental al omului. Acest sentiment este salvator şi duce la accep­tarea chiar şi a inacceptabilului.“ O filo­sofie a Gulagului, laitmotivul operei sale: „Să ajungi într-un lagăr este groaznic şi ni­ciun om nu ar trebui să cunoască aceas­tă experienţă. Viaţa în lagăr este total ne­gativă în fiecare moment. Omul nu face altceva decât să devină şi mai rău. Nici nu ar putea să fie altcumva. În lagăr sunt multe lucruri pe care un om nu ar