Anul ăsta e aproape dus, dar ştiţi că Băsescu are antecedente şi e gata de surprize cu cinci minute înainte de expirarea termenului… a oricărui termen, aşa că mai bine să nu ne grăbim să desfacem şampania, ci s-o mai ţinem niţel pe ţuică fiartă şi să ne vedem de treabă, chiar şi ăia care se fac că fac treabă, fiindcă nu degeaba se zice pe la noi că n-aduce anul ce aduce ceasul. Pregătiţi satârele, ascuţiţi cuţitele şi nu uitaţi să-i pârliţi bine! Pe porci, da?
2013. Începuturi
Având în vedere că pomana porcului musai să alunece ușor pe gât, am simplificat atât de mult evenimentele politice de anul ăsta, încât am rămas la un pas de a le reduce la absurd. Absurde sunt ele, în general. Așa am ajuns să le împărțim înainte de Roberta și după Roberta. Nunta Robertei. Cum, care Roberta? Anastase, măi, ați și uitat! Aia cu numărătoarea și cu pensiile, vedeți că știți? Haideți, că ne-am abătut cam mult. Nici nu începuse bine anul, că USL puțea de la o poștă a mortăciune. Pute și acum, că nu a îmbălsămat-o nimeni. Și, ca orice mortăciune care se respectă, a făcut viermi. (Dați cu țuică!) Cel mai bine s-a simțit la Ploiești, unde consilierii useliști, în frunte cu primarul, s-au împotmolit la fiecare ședință de consiliu în opoziția înverșunată a pedeliștilor coordonați de miss Roberta prin sms. Asta, administrativ vorbind. Politicește, în ciuda lanțului de iubire cu care se afișau Cosma și Roșca, la sediile de partid – PSD și, respectiv, PNL – discuțiile deja se purtau între tabere. Toate astea în timp ce Europa ne dădea cu flit de câte ori strigam noi că vrem în Schengen.
Semestrul doi. Motor! Acțiune!
Nunta Robertei Anastase, de la jumătatea anului, a limpezit apele politicii de Dâmbu, semn că nu degeaba o sfătuia cineva să se mărite. Și așa ajungem la Cosma, poziționat cu spatele la Roșca&PNL și concentrat acum la prieteniile româno-moldovenești și r