Un „album istoric“, cum este subintitulat volumul Regele Mihai al Dianei Mandache (Editura Litera, 2013), ne introduce în universul Casei Regale româneşti. Alcătuit pe baza unui excepţional material documentar, inclusiv iconografic, volumul surprinde etapele unei vieţi de monarh din secolul al XX-lea. De la copilăria şi adolescenţa trăite alături de alţi protagonişti ai istoriei României – Regina Maria, Regele Carol II, Regina Elena, diverse personalităţi ale altor case regale din Europa (alt gen de UE pentru acei ani...) – pînă la senectutea de astăzi. Regele Mihai în diverse ipostaze. Făcînd sport, preocupat de mecanică şi maşini, la vînătoare, în mijlocul familiei sau pe front, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în diferite momente protocolare. Iată o meserie unde protocolul şi bunele maniere fac parte din fișa postului. Altfel, cum să spui unui prim-ministru, chiar şi român, că nu se stă cu mîinile în buzunare în public? Diana Mandache s-a specializat în studierea istoriei monarhiilor europene. De competenţa sa îţi dai foarte bine seama citind textul care însoţeşte albumul. Volumul se parcurge cu interes. Chiar dacă, să presupunem, am putea fi admiratori ai lui Che Guevara.
O carte cu un titlu provocator,X:20. O radiografie a artei româneşti după 1989 (Editura Vellant, 2013), semnează criticul de artă Erwin Kessler. O figură aparte în peisajul receptării artelor vizuale. Mereu polemic, mereu ancorat în realitatea imediată – de la noi sau de aiurea –, mereu plin de energie şi de proiecte. Titlul cărţii spune totul. Doar că avem mai mult decît o radiografie. Avem şi un RMN, şi un EKG, o encefalogramă, o radioscopie, o colonoscopie, avem totul. Aici este meritul principal al cărţii, care are în vedere arta românească în ansamblul ei – viu şi autentic. Dincolo de opţiuni personale, partizanate, simpatii. Cîteva exemple