“Pe 16 decembrie 1989, la Timisoara, începea prãbusirea comunismului în România. Existã mãrturii conform cãrora fitilul exploziei anti-comuniste fusese aprins la Iasi, în data de 14 decembrie 1989, însã vigilenta „serviciilor” a fãcut ca totul sã se declanseze în Vestul tãrii. „Azi în Timisoara, mâine în toatã tara”, se striga pe strãzile celui mai occidental oras din România al anului 1989. Pânã în 22 decembrie 1989, toate marile orase ale României erau animate de suflul revolutionar. În 25 decembrie, de Sfânta sãrbãtoare a Crãciunului, dictatorul Nicolae Ceausescu a fost executat în urma sentintei pronuntate de un Complet de judecatã revolutionar, întrunit ah-hoc. Controversele acelui moment istoric vor marca tranzitia României de la comunism la democratie, de la economia planificatã de stat la economia de piatã „functionalã si competitivã”.
Ceea ce deosebeste România de celelalte tãri ex-comuniste este faptul cã, prãbusirea comunismului s-a realizat printr-o revolutie violentã, marcatã de lupte de stradã, cu morti si rãniti. În Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Germania de Est si chiar în Bulgaria, „marea schimbare” s-a realizat prin asa-numita „revolutie de catifea”, printr-o negociere la „masa rotundã” între conducãtorii regimului comunist si liderii anti-comunisti care si-au asumat leadership-ul acelor evenimente revolutionare. Prin urmare, în toate aceste tãri foste comuniste, avem de-a face cu ceea ce politologii numesc o „tranzitie negociatã” între elitele politice ale „vechiului regim” si elitele democratice. Din pãcate pentru noi, românii, Revolutia anti-comunistã din 1989 a însemnat un lung sir de conflicte postcomuniste: între fostii comunisti si anti-comunisti, între fesenisti si partidele istorice, între reactionari si fortele pro-europene, între stânga si dreapta ideologice. De prea multe ori, societatea românescã a fost martora unui „rãzboi a
