Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Stadionul "Francisc Neumann" (UTA) va fi modernizat cu peste 32 de milioane de lei

Publicat in Gandul, vineri 20 decembrie 2013 · ·

Stadionul "Francisc Neumann" din Arad, cunoscut ca Stadionul UTA, va fi modernizat în urma unei investiţii de peste 32 de milioane de lei, în următorii trei ani, contractul pentru lucrări fiind semnat, vineri, cu firma arădeană Tehnodomus, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de modernizare a Stadionului "Francisc Neumann" din Arad (Stadionul UTA) au participat trei companii, câştigătorul fiind anunţat, vineri, odată cu semnarea contractului.

Firma care va executa lucrările este Tehnodomus Arad, iar valoarea contractului este de 32.733.275 lei, cu TVA inclusă, banii care vor fi alocaţi de la bugetul local pe parcursul a trei ani.

"Este un moment important nu doar pentru sportul arădean, ci pentru întregul oraş, un vis care începe să devină realitate, un nou stadion la UTA, care să îndeplinească toate condiţiile pentru competiţii interne şi internaţionale", a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

Potrivit sursei citate, lucrările vor duce la creşterea capacităţii stadionului, iar la final obiectivul va respecta toate standardele UEFA.

Capacitatea bazei sportive va creşte de la 7.000 de locuri la 12.548, din care 2.798 la tribuna oficială şi la tribuna întâi. Conform documentaţiei proiectului, tribunele vor fi acoperite integral, vor exista 15 puncte de acces în stadion, iar sub peluza din sud va exista un mini-hotel, destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar.

În zona stadionului va fi amenajată o parcare cu 300 de locuri pentru autoturisme şi 20 pentru autocare.

Lucrările nu vor duce la închiderea bazei sportive pe toată perioada, pentru că se vor desfăşura pe porţiuni, pentru ca arena să poată fi utilizată.

De altfel, primarul Falcă a declarat că înainte de deschiderea şantierului vor exista discuţii cu echipele care folosesc baza sp

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 43 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 43 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°