Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: PNL părăseşte ultimul USL şi nu va avea niciodată iniţiativa de a rupe Guvernul

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 20 decembrie 2013 ·

Preşedintele PNL a comentat, într-o emisiune la Digi 24, scenariul vehiculat ca liberalii să părăsească guvernarea în ideea de creşte şansele sale de a câştiga alegerile prezidenţiale.

"Îi asigur pe toţi oamenii care vor să ştie adevărul că nici vorbă. Noi vom părăsi ultimii acest guvern şi noi vom părăsi ultimii USL, pentru că întotdeauna când am făcut o alianţă, am respectat-o (...) Nu vom lua niciodată iniţiativa de a rupe acest guvern, nu vom încerca niciodată din punct de vedere tactic să ne derobăm de responsabilitatea guvernării. Nu punem la cale astfel de planuri", a susţinut Antonescu.

El a precizat că nu se aşteaptă ca Victor Ponta să ia o decizie "aberantă, revoltătoare, inacceptabilă", care să ducă la o demisie în bloc a miniştrilor PNL.

Preşedintele PNL a menţionat că perioada sărbătorilor poate fi un prilej foarte bun pentru liderii USL de a medita la viitorul coaliţiei, care ar putea să aibă eventual alte reguli.

"Anul 2013 se termină din păcate cu această idee: USL este de fapt un eşec anunţat şi o despărţire care umează să se întâmple dacă nu mâine, poimâine. Un ceas care ticăie, o clepsidră care mai are puţin nisip în partea de sus", a mai afirmat Antonescu.

Liderul PNL a comentat, la intervenţia moderatorului, care a subliniat că a susţinut că nu crede în sfârşitul USL, faptul că nu îşi doreşte acest lucru.

"USL nu e un colhoz al fericirii pe pământ în timpul guvernului Ponta. USL este o construcţie politică grea, complicată, cu filosofii diferite, cu doctrine diferite şi care a încercat să genereze şi în orice caz a exploatat, a folosit, a fructificat un anumit spirit de schimbare înspre 2015, nu înspre 2004, în societatea românească. Ca atare, cum spuneam, nu e un colhoz din care din când în când iese domnul Ponta sau eu sau altcineva şi ne povesteşte ce bine merge treaba şi ce fericiţi sunt ţăranii. Asta este p

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 7 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°