Scris de S.P.D. - Ultima zi de lucru din acest an pe șantierul arheologic din Piața Sf. Gheorghe a fost una palpitantă. După două săptămâni de muncă intensă, arheologii au reușit să stabilească cu certitudine nivelul de construire al perioadei otomane, iar vineri au dezvelit fundațiile celei mai vechi case din Timișoara medievală descoperită până acum, un edificiu impresionant, pe talpă de lemn. Printre descoperirile zilei se numără și un fragment de brățară aurită. Nu din cauza ei, ci pentru că patrimoniul arheologic trebuie protejat, pe șantierul arheologic a fost instalat un sever sistem de surpraveghere video, care funcționează non-stop.
Arheologii s-au desprins cu greu de uneltele cu care scormonesc, avizi, istoria Timișoarei medievale, căci descoperirile ultimei zile de lucru din 2013 i-au făcut să rămână ore bune după programul oficial pe șantier.
„În acest moment nivelul de construire al perioadei turcești este stabilit cu certitudine și avem, pentru prima dată, o imagine completă a ansamblului arhitectonic turcesc de aici. (…) Locuința descoperită astăzi (n.r. vineri) este, probabil, de secol XVI, poate chiar XV, investigațiile ulterioară vor preciza datarea. În această construcție descoperită astăzi, vedem Timișoara medievală în toată frumusețea ei”, a explicat, pentru www.tion.ro, prof.dr. Florin Drașovean, coordonatorul echipei de cercetare.
Casa medievală descoperită vineri era construită pe o talpă masivă de lemn. „Ce este interesant, este chiar această structură: de obicei, talpa pe care era așezată casa are dintr-un singur rând de bârne solide, aici însă sunt mai multe rânduri de bârne, cu o îmbinare foarte ingenioasă. Era, probabil, un edificiu important, amplu”, susține arheologul Alexandru Fluture.
Printre obiectele recent descoperite se mai află câteva monede din perioada pașalâcului, dar și un fragment de brățară aurită. Inter