Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul 2014 va fi declarat "Anul Brâncoveanu" - proiect HG

Publicat in Mediafax, vineri 20 decembrie 2013 ·

Anul 2014 va fi declarat "Anul Brâncoveanu", pentru marcarea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii.

Conform proiectului, acţiunile şi manifestările care se vor desfăşura în acest context vor constitui Programul naţional "Anul 2014 - Anul Brâncoveanu".

Acţiunile şi manifestările din cadrul Programului naţional "Anul 2014 - Anul Brâncoveanu " se vor desfăşura sub înaltul patronaj al primului-ministru.

Pentru buna desfăşurare a acestor evenimente se va constitui Comitetul de coordonare "Anul Brâncoveanu", care va fi format din: primul-ministru (preşedinte de onoare al comitetului); ministrul Culturii (preşedinte executiv); preşedintele Academiei Române (preşedinte executiv); ministrul Educaţiei Naţionale; ministrul Afacerilor Externe; ministrul Finanţelor Publice; ministrul Tineretului şi Sportului; ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; ministrul Afacerilor Interne; ministrul delegat pentru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism; secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte; preşedintele Institutului Cultural Român; preşedintele Comisiei pentru cultură, culte, arte şi mijloace de informare în masă a Senatului; preşedintele Comisiei pentru cultură, culte, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor; preşedintele Uniunii Scriitorilor din România; preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor; preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici; preşedintele UNITER; preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene; preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune; preşedintele Societăţii Române de Televiziune.

La solicitarea ministrului Culturii, în comitet pot fi cooptaţi şi specialişti din străinătate.

Comitetul se va întruni lunar sau ori de câte

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 3 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Premieră în Coreea de Sud: Președintele a fost arestat

HotNews acum o ora
Fostul procuror-vedetă devenit președinte, Yoon Suk Yeol, va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu din Coreea de Sud arestat, o nouă etapă în prăbușirea sa spre infern de la tentativa sa eșuată de a impune legea marțială, la începutul

Știri Constanța Ziua Culturii Naționale, celebrată la Muzeul Național al Marinei Române

Ziua Constanta acum 34 minute
Astăzi, 15 ianuarie 2025, începând cu ora 16:30, în salonul expozițional „Clio”, Liga Scriitorilor Dobrogeni și Cenaclul Literar-Artistic Olga Duțu, în colaborare cu UZPC Dobrogea și Școala „Tinerelor Talente”, celebrează Ziua Culturii Naționale pri

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum o ora
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

FOCUS: 15 ianuarie - 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale

Mediafax acum o ora
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale.

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 10 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 15 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 54 minute
Sfantul Pavel Tebeul a trait in secolul al III lea. Este considerat in istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras in "cele mai dinauntru ale pustiei", primul eremit sau pustnic. Informatiile despre viata Sfantului Pavel Tebeul, le avem

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Ministrul Educaţiei: Ăsta este un mit şi îl spun explicit: nu avem prea mulţi studenţi, avem prea puţini studenţi

News.ro acum 10 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, îi contrazice pe unii dintre colegii săi din mediul universitar care spun că e nevoie de mai puţini studenţi şi mai buni, el arătând că România are prea puţini studenţi şi are nevoie ca procentul din populaţie care

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°