Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania a lucrat din culise pentru eliberarea lui Mihail Hodorkovski. Artizanul procesului a fost Hans-Dietrich Genscher, fost ministru german de externe

Publicat in HotNews, vineri 20 decembrie 2013 ·

Cancelarul german Angela Merkel a declarat ca Berlinul a lucrat "din culise" pentru eliberarea fostului magnat al petrolului Mihail Hodorkovski, gratiat de Vladimir Putin si ajuns vineri in Germania, imediat dupa eliberare, scrie AFP.

Fostul ministru german al Afacerilor Externe, Hans-Dietrich Genscher, "s-a ocupat de dosar (Hodorkovski) din culise de maniera intensiva. S-a implicat puternic pentru a lucra cu succes la solutii, cu sustinerea cancelarului si a ministerului Afacerilor Externe", a precizat purtatorul de cuvant al Angelei Merkel, Steffen Seibert, intr-un comunicat.

La randul sau, Genscher, primit de doua ori de presedintele rus Vladimir Putin pe marginea acestui dosar, a confirmat ca l-a primit pe fostul oligarh la coborarea acestuia dintr-un avion privat, la Berlin.

Acesta a precizat ca a actionat "din motive umanitare" dupa ce avocatii lui Hodorkovski i-au cerut sprijin.

Genscher, in varsta de 86 de ani, a precizat in editia online a Der Spiegel ca Hodorkovski era "epuizat, dar fericit ca este in sfarsit liber".

Fostul miliardar a aterizat vineri dupa-amiaza pe aeroportul Schonefeld din Berlin dupa ce a iesti din inchisoare cu putin timp inainte, dupa peste zece ani de detentie.

Mama lui Hodorkovski a fost tratata de cancer intr-un spital din capitala germana.

Dar, cand fiul sau a coborat din avion, in Germania, mama sa Marina Hodorkovskaia, declara pentru Itar-Tass : "Nu stiu de ce se spune ca Mihail a venit sa mi se alature in Germania. Am fost tratata acolo acum ceva vreme, dar acum sunt in regiunea Moscova. Mihail nu m-a sunat".

Mihail Hodorkovski a confirmat intr-un comunicat ca i-a cerut lui Vladimir Putin sa-l gratieze, fara a-si recunoaste insa vinovatia, si a salutat rolul lui Hans-Dietrich Genscher in eliberarea sa.

Hans-Dietrich Genscher a inca

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°