Putem vorbi de o diferenţă între patriotism şi naţionalism?

Ambele reprezintă cele două feţe ale unei monede. Patriotismul este partea constructivă, deoarece pune accentul pe a construi, a clădi temeinic, iar cealaltă, naţionalismul, care este mai degrabă destructivă sau care are tendinţa de a distrage atenţia de la esenţial, obiectiv.

Putem vorbi de un popor unde fenomenul naţionalist este pregnant în spaţiul comunitar?

Nu. Este un fenomen răspândit în întreaga Uniune Europeană, care, poate, s-a extins într-un mod firesc, natural. Criza a învins pe toată lumea, a fost mai aproape decât ne-am imaginat. Însă trebuie să asumăm cumva această criză economică şi, dacă ar fi să ne gândim la un interval asemănător, la perioada anilor ’30, voi spune că generaţia noastră l-a avut de exemplu pe François Mitterrand. În schimb, ar trebui să avem mai multă răbdare, viziune şi să nu permitem ca discursuri precum al lui Nicolas Sarkozy, David Cameron să existe în repetate rânduri.

Pentru că aţi amintit de premierul britanic, cum poate fi înţeleasă relaţia dintre naţionalism, de exemplu, în Regatul Unit, Spania şi globalizare în actualul context din UE? Care ar fi perspectiva de a trăi într-o lume globalizată?

Este una dintre cele mai clare, evidente tensiuni pe care le trăim. Pentru a înţelege acest aspect, cred că trebuie să ne uităm bine în trecut. Şi nu în trecutul apropiat, perioada secolelor XVIII-XIX, ci chiar în urmă cu aproape 1000 de ani. Privind în acest fel, ne putem gândi la tătari şi la efectul migrării lor, la „globalizarea“ acelor timpuri. Globalizarea poate fi înţeleasă ca un fenomen ciclic, ce cunoaşte urcuşuri, dar şi coborâşuri. În general, socotesc că suntem într-o situaţie foarte bună comparativ cu alte perioade de timp. Dacă ar fi să considerăm Uniunea Europeană ca furnizor al globalizării sau cel puţin ca parte din acest fenomen,