Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"U" reacţionează după bannerul anti-Walter: "Este şocant!"

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 20 decembrie 2013 ·

Într-o scrisoare deschisă, Vlad Munteanu, administratorul special al Universităţii, condamnă gestul reprobabil al câtorva suporteri care au afişat un banner cu un conţinut greu de caracterizat, îndreptat împotriva lui FLorian Walter.

În respectiva scrisoare, Munteanu arată că fără implicarea lui Florian Walter echipa ar fi putut ajunge în faliment şi, mai mult, dezvăluie că proiectul pentru sezonul viitor implică o clasare între primele locuri. "Victoria cu Otelul ar fi trebuit sa fie una care sa ne aduca o bucurie comuna. Ea a fost insa umbrita de un gest care nu are de-a face cu civilizatia sportului, cu tot ce inseamna "U"! Bannerul afisat de cativa suporteri la adresa finantatorului Florian Walter reprezinta un gest foarte urat, pe care nu am cum sa nu-l condamn.

Din primele zile ale mandatului meu la Cluj am precizat clar ca noul proiect se va baza pe spiritul care a facut din "U" , de-a lungul celor 95 de ani de existanta, cea mai iubita echipa din Transilvania. Va asigur ca in cei aproape 100 de ani niciodata nu a existat un asemenea mesaj ca bannerul de la meciul cu Otelul! "U" s-a impus prin fair-play, prin bun simt, prin civilizatie!

Este socant, este regretabil ceea ce s-a intamplat cu bannerul respectiv! Si asta mai ales pentru ca revenirea lui Florian Walter langa "U" a insemnat un reviriment in care putini mai credeau. Siguranta financiara adusa de finantator a fost elementul care le-a permis jucatorilor sa realizeze aproape imposibilul: 4 victorii din 6 meciuri consecutive! Datorita lui Florian Walter, "U" are linistea necesara pentru un proiect cu care, va asigur, nu numai ca se va salva de la retrogradare, dar va redeveni una din formatiile de forta din fotbalul romanesc!", se arată în scrisoarea deschisă care poate fi citită integral aici.

Reamintim că în timpul partidei câştigate de "U" contra Oţelului, scor 1-0, câţiva sp

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum o ora
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 4 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 3 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 6 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Patru tineri străini au rămas blocați pe Jepii Mici. Au intervenit jandarmii montani

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 10 ianuarie 2025, patru tineri străini, cu vârste între 16 și 18 ani, blocați pe Jepii Mici au fost salvați de jandarmii montani. Astăzi, 10 ianuarie 2025, Inspectorul de Jandarmi Județean Prahova, a fost sesizat prin apel la 112, despre

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 4 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Elon Musk, tot mai urât în Germania. Peste 60 de universităţi au anunţat că se retrag de pe reţeaua socială X deținută de el

Ziare.com acum 2 ore
Mai mult de 60 de universități din Germania și Austria au declarat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, deținută de miliardarul american Elon Musk, din cauza preocupărilor legate de tendințele antidemocratice ale acestei platfo

Vremea

București
acum

sâm.

3°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/2°
Constanta
acum

sâm.

4°/6°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°