Bine te-am gãsit, cititorule, de oriunde ai fi si oricine ai fi tu în lumea asta, doar om sã fii! Cãci, vorba tãranului simplu, dacã o mai fi vreo unul de talia asta, unul care sã zicã: „Nu conteazã, taicã, ce-ai fi, om sã fii, cã omenia-i lucru mare! Lucru mare sau mic nu stiu a spune, cum nu stiu a spune exact ce-i libertatea, sau vreun act de curaj, sau vreo tarã anume, sau vreun erou anume, sau multe nu stiu a spune… însã pot observa doar cã un biet muritor, fãrã puteri magice sau politice, sau de orice naturã, fãrã a putea face nimic, cãci n-am nici bani, nici vreo functie si nici nu sunt binecuvântat cu vreo magie anume, decât poate cu una simplã, a credintei în bunul Dumnezeu si în neamul meu, un neam de omenie, ãla pe care îl stiu eu, milos si bun, ãla care s-a sacrificat mereu pentru libertate si pentru un scop anume, un neam vrednic, pe care l-am auzit si l-am apucat de la strãbunii mei. N-am de gând sã fac lectii de istorie sau patriotism, desi, cândva, în decembrie, am luptat pentru libertate si un neam curat, si ca mine au fãcut-o mii de oameni, cunoscuti sau necunoscuti, toti devenind eroi prin actul lor de curaj, si probabil o vor continua alti eroi, urmasi ai neamului meu. Observ, mai ales în luna asta, lumea lacrimilor si fericirii nasterii lui Iisus, parade de tot felul, meschinãrii si, uneori, teatru ieftin la colt de stradã, si nu de la vreun cãlusar sau vreun colindãtor rãtãcit, care vesteste „Steaua sus rãsare“, ci de la mai marii tãrii, pusi a cârmui neamul si destinul lui. Conducãtori care se grãbesc sã-si plângã fãrã lacrimi eroii si sã arunce vreo jerbã la vreun cimitir stingher, cu trâmbite mute si discursuri bâlbâite despre neam si eroi. În multimea asta de neam, toti se adunã si vestesc de tot felul. Colinda vesteste pe limba ei despre Regele lumii, iar Patria noastrã vesteste despre Eroii ei, vechi sau noi, antedecembristi sau poste