Mama a patru copii şi-a provocat un avort acasă, iar după câteva zile a ajuns aproape moartă la spital. Medicii sunt îngroziţi de ceea ce au văzut, în condiţiile în care ea ar fi avut gratuitate la a face avort în spital. A fost sesizată Poliţia.
Caz şocant la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi. Patru copii ar fi putut rămâne fără mamă din cauza inconştienţei unei femei care a preferat să-şi pună viaţa în pericol în loc să se prezinte la specialist. Femeia în vârstă de 33 de ani, din satul Budăi, a fost pe punctul de a muri după ce şi-a provocat un avort. Însărcinată în luna a doua, aceasta nu a mers la spital pentru a scăpa de sarcină, deşi procedura ar fi fost gratuită, având în vedere că mai are deja patru copii. Ea şi-a provocat avortul la domiciliu, cu ajutorul unui capăt de perfuzor de plastic, pe care l-a introdus în repetate rânduri în colul uterin. După această manevră, nu a cerut ajutorul medicilor, ci a stat acasă timp de două săptămâni, cu dureri îngrozitoare. După aproximativ 14 zile, starea sa a început să se agraveze, şi abia atunci a conştientizat cât de riscantă a fost procedura pe care a făcut-o.
Cine a ajutat-o
Angela G. a venit singură în triajul Maternităţii „Cuza Vodă“, în stare septică şi cu uterul infectat. Medicii s-au îngrozit când au văzut-o, şi au supus-o unei intervenţii chirurgicale complicate, pentru ca femeia să nu moară din cauza septicemiei. „Pacienta avea o sarcină de opt săptămâni. A venit la spital cu avort septic provocat, prin manevra de introducere a unui corp străin în colul uterin. Acesteia i s-au făcut histerectomie totală şi anexectomie pe partea dreaptă. Când s-a prezentat la spital era în stare gravă, septică, având uterul infectat, iar placenta nu fusese scoasă în totalitate. Prognosticul postoperator este favorabil şi-şi va reveni, datorită tratamentului. Va rămâne însă internată cel puţin trei zile