Unul dintre cei doi bodygurazi reţinuţi zilele trecute sub acuzaţia că în urmă cu 13 ani ar fi omorât în bătaie un cetăţen chinez este cercetat în stare de libertate. Aşa a decis instanţa Tribunalului Bucureşti pe motiv că inculpatul era la momentul comiterii crimei la prima faptă penală, iar acum este o persoană pe deplin integrată în societate, cu familie şi loc de muncă.
Decizia nu este definitivă, procurorii bucureşteni atacând-o deja în instanţă.
„Tribunalul nu ignoră gravitatea faptei presupus comisă reflectată prin împrejurările în care s-a acţionat - în public, de către inculpat care a acţionat împreună cu mai multe persoane - şi din limitele ridicate de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, reţinând însă că deşi sunt indicii că ar fi participat la comiterea acestei fapte, în intervalul de 13 ani comportarea inculpatului în societate a fost una corectă”, explică judecătorii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei prin care au hotărât ca Alexandru Mihăiţă Poenaru să fie cercetat în stare de libertate, dar cu interdiciţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile.
Asta după ce poliţiştii şi procurorii bucureşteni au căutat 13 ani indicii şi dovezi care să ateste cine sunt cei care l-au ucis în bătaie pe cetăţeanul chinez Wang Li Jiang în complexul comercial Europa.
Războiul pe taxa de protecţie
Concret, suspecţii Dan Ţiculeanu (40 ani), Alexandru Poenaru (34 ani) şi Nicu Lazăr (40 ani), toţi oameni de ordine în complexul Europa în anul 2000 când s-a comis crima, sunt acuzaţi că l-au bătut până l-au omorât pe Wang Li Jiang, de 26 de ani după ce acesta a avut un conflict cu un comerciant.
„Wang Li Jang deţinea un stand în complex. Acesta începuse să le ceară taxe de protecţie celorlalţii chinezi care făceau afaceri din complex. Asta i-a deranjat pe suspecţi, care la rândul lor erau acuzaţi de afaceriştii din zon