Preşedintele american, Barack Obama, l-a nominalizat pe senatorul democrat Max Baucus pentru postul de ambasador al Statelor Unite în China, a anunţat vineri Casa Albă.
Baucus, a cărui nominalizare trebuie aprobată de actualii săi colegi, este senator al statului Montana (nord-vest), începând din 1978, şi preşedinte al Comisiei de Finanţe din Senat.
În acest post, el a acumulat o expertiză importantă în probleme comerciale, un dosar central în relaţiile tumultuoase dintre Washington şi Beijing.
Baucus, în vârstă de 72 de ani, a anunţat în aprilie că nu va mai încerca să obţină un al şaptelea mandat de şase ani.
Dacă va fi confirmat de Senat, el îl va înlocui pe Gary Locke, un fost secretar pentru Comerţ al lui Obama aflat din 2011 la conducerea misiunii diplomatice din Beijing.
Relaţiile dintre Statele Unite şi China, parteneri comerciali, însă concurenţi geopolitici, au fost marcate în ultimii ani de numeroase crize, începând de la probleme economice, până la drepturile omului sau spionaj informatic.
Recent, Washingtonul a făcut apel către Beijing să renunţe la controversata zonă de identificare aeriană (ZAI) pe care a decretat-o în Marea Chinei de Est.
La 23 noiembrie, Beijingul a instaurat unilateral o ZAI deasupra unei mari părţi din Marea Chinei de Est, între Coreea de Sud şi Taiwan, înglobând, mai ales, un mic arhipelag controlat de Tokyo, Insulele Senkaku, şi revendicat de autorităţile chineze sub numele Diaoyu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »